Doar PNL poate opri încălzirea globală și creșterea prețului la apă

2

Conform unor legi și reglementări impuse de PDL, actualul PNL, în toată România, periodic prețul la apă și canal se actualizează cu indicele de inflație și alte variabile (click aici pentru ordin și metodologie). Pe această bază a fost crescut și anul acesta tariful la serviciile de apă și canal din Neamț. Aceste tarife au crescut periodic și pe vremea când județul era condus de PDL, deci nu e ceva nou.

Din păcate liberalii nemțeni s-au gândit să pună aceasta actualizare a tarifelor în sarcina PSD și a lui Ionel Arsene, persoană politică ce în realitate nu are absolut nici un aport în fundamentarea sau avizarea tarifelor.

Este absolut descurajator pentru cei care sunt contra PSD când văd că liberalii care vor să fie o alternativă la PSD vin cu asemenea prostii. Presupunem că este jenant și pentru majoritatea liberalilor care sunt nevoiți să distribuie pe rețelele de socializare asemenea minciuni, ei fiind oameni cu studiile și inteligența necesare să cunoască realitatea și să știe că nu scumpește Arsene sau PSD apa.

Sincer, ne așteptam și noi la fel ca și simpatizanții PNL să vedem atacuri și chestii deștepte din partea liberalilor în această campanie electorală, nu penibilități care să ne ofenseze inteligența. Dacă așa vor liberalii să câștige alegerile, spunând că Arsene a scumpit apa și trebuie dat jos că dacă vin ei va curge apă cristalină la robinete și va fi la jumătate de preț se înșală. Nemțenilor nu le place să fie luați de proști.

Sunt atâtea lucruri adevărate cu care poate fi criticat PSD-ul încât chiar nu vedem de ce sunt nevoiți liberalii să inventeze.

Ar putea liberalii să critice PSD că ține pe funcție directorul la DGASPC, deși trebuia dat afară. Scuze, am uitat, asta nu pot, că directorul a rămas pe post cu aportul consilierilor PNL.

Ar putea liberalii să critice la PSD că au avut prefectura și nu au rezolvat problema islazurilor furate. Scuze, am uitat, nici asta nu pot, că unii hoți sunt prietenii liberalilor.

Ar putea liberalii să critice la PSD că nu au stopat furtul de lemn din pădurile Neamțului. Scuze, am uitat, liberalii nemțeni nu se pot lua de mafia lemnului.

Ar putea liberalii să critice la PSD că dau lucrări cu dedicație, mai ales în zona Târgu Neamț. Scuze, am uitat, nu pot nici asta că acolo lucrează de zor un liberal.

Ar putea liberalii să critice PSD că a dat prea mulți bani la biserici. Scuze, am uitat, nu pot nici asta că acum dau ei.

Ar putea liberalii să dea afară directorii de deconcentrate moșteniți de la PSD. Scuze, am uitat. Și PSD a preluat de la PDL, deci respectivii s-au întors la prima dragoste.

Ar putea liberalii să critice la PSD că a făcut numiri politice în anumite funcții. Scuze, am uitat și liberalii fac la fel acum.

Ar putea liberalii să critice PSD că e plin de foști PDL-iști. Scuze, am uitat, la PNL e și mai plin.

Ar putea liberalii să critice PSD că ……

Dacă stau bine și mă gândesc, îmi revizuiesc opinia. E normal să inventeze liberalii chestii cu care să se ia de PSD că în acelea cu care se pot lua pe bune ori sunt implicați și ei, ori au interese, ori acum fac la fel. Deci așteptăm cu interes să vedem cînd ies liberalii cu aia cu PSD și Arsene, vinovați de încălzirea globală.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. eugenpaul grigoras spune

    Nu inteleg tacerea PSD la toate acuzele,din partea pres,pnl,toti alogenii din politica!Chiar asa „slabi”,fara sange in instalatie sunt comunicatorii,parlamentarii partidului?Marele mut ia culcat cu minciunile,a avut discurs nazist-vezi comentariul prof.Andrei Marga din 18-11-2019 Cotidianul,si ei paralizati de frica!Chiar nu inteleg!

  2. Vili spune

    Pentru a opri încălzirea globală îți trebuie, musai, guvernul tău și majoritate iîn parlament că de oameni de calitate nu duce lipsă PNL-ul!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate