Doamnele social democrate, gest umanitar la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra-Neamț

1

Mai multe membre ale Organizației Județene a Femeilor PSD Neamț au răspuns invitației lansate de către președinta Emilia Arcan și au donat sânge, în această dimineață. Gestul doamnelor social-democrate este unul care se repetă de mai mulți ani și senatorul Emilia Arcan a vrut să păstreze tradiția și în această vară, mai ales că se bucură de susținerea colegelor sale în astfel de situații.

„Omenia colegelor mele social democrate a mai ieșit o dată la suprafață și astăzi, când au răspuns apelului pe care l-am lansat, acela de a dona sânge! Am făcut un gest mic, dar cu consecințe extrem de importante pentru oameni aflați în grea suferință! Condiția de femeie, spiritul de sacrificiu care ne caracterizează, devotamentul pe care îl poate avea doar o mama față de cei aflați în suferință, ne-au determinat și de această dată să fim salvatoare de vieți! Suntem fericite pentru că putem fi utile în situații ce țin de viață și de moarte și pentru că, fără să știm pe cine anume salvăm, știm că se întâmplă asta! Le mulțumesc colegelor mele care mi-au fost alături și le dau întâlnire și peste o vară, atunci când din nou vom dona sânge pentru cei care au atâta nevoie de el“, a declarat Emilia Arcan, senator PSD de Neamț.
Atitudinea doamnelor din PSD Neamț a fost salutată de către Ionel Arsene, președintele organizației județene a acestei formațiuni politice. Cunoscut fiind pentru interesul major pe care îl manifestă față de găsirea de soluții pentru problemele din Sănătatea nemțeană și, implicit, față de desele crize de sânge înregistrate în ultimul timp în spitalele din județ, Ionel Arsene le-a felicitat pe colegele sale și pe senatorul Emilia Arcan, inițiator al acțiunii de azi dimineață, de la Centrul de Transfuzii Sangvine Piatra- Neamț.
Femeia a fost dintotdeauna o forță și a demonstrat asta de câte ori a avut ocazia. În PSD, colegele mele se bucură de toată stima și de tot respectul nostru, al bărbaților, iar astăzi merită toate mulțumirile noastre pentru gestul nobil pe care l-au făcut, pentru că iată, nu sunt doar dătătoare de vieți, ci și salvatoare de vieți! Cinste lor!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județenn Neamț.

Tichetele de masă obținute în urma donării vor fi valorificate, iar alături de o sumă de bani, vor fi folosite pentru cumpărarea de  rechizite pentru câțiva copii din Piatra-Neamț, care  proveni din familii defavorizate.

Mâine, 31 august, un alt grup de doamne, membre ale OFSD Neamț, va merge să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Andreea Ciobanu spune

    Corect!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate