DNA continua ancheta in cazurile de fraudare a fondurilor POSDRU

1

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatei VERGU MELANIA, fost consilier personal al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi administrator și asociat al SC EDU TIM CONSULTANȚĂ EUROPEANĂ SRL, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

– folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,

– înşelăciune, în formă continuată şi

– conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 8 octombrie 2008, inculpata Vergu Melania, în calitate de administrator și asociat al SC EDU TIM CONSULTANȚĂ EUROPEANĂ SRL, a formulat la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) o cerere de finanţare în vederea obţinerii de fonduri europene şi, cu această ocazie, a prezentat la Autoritatea de management documente și declarații inexacte în care a consemnat date nereale referitoare la condițiile pe care le îndeplinea firma sa în vederea accesării de fonduri acordate prin programul POSDRU ( ex. număr de angajaţi, profitul şi cifra de afaceri, experienţa în domeniul formării profesionale, etc.).

Ca urmare, SC EDU TIM CONSULTANȚĂ EUROPEANĂ SRL a devenit beneficiar de fonduri europene în vederea punerii în practică a proiectului intitulat „Practică să înveţi, învaţă să practici”.

În cadrul acestui proiect, în cererea de rambursare din data de 1 iulie 2010, inculpata Vergu Melania a menţionat date nereale referitoare la munca prestată în vederea obţinerii de date referitoare la programele de pregătire practică pentru elevi şi studenţi . În realitate, acestea date au fost obţinute de Vergu Melania care, în calitatea sa de consilier personal al Ministrului învăţământului, a formulat două adrese către unităţile de învăţământ superior şi inspectoratele şcolare.

De asemenea, Vergu Melania, în calitate de reprezentant al SC EDU TIM CONSULTANȚĂ EUROPEANĂ SRL, a mai formulat alte două cereri de rambursare în care a consemnat date nereale referitoare la cheltuielile efectuate în cadrul proiectului.

În această modalitate, SC EDU TIM CONSULTANȚĂ EUROPEANĂ SRL a obţinut pe nedrept  suma totală de 6.492.653 lei, reprezentând fonduri europene şi de la bugetul naţional. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două imobile aparţinând inculpatei Vergu Melania.

Prin acelaşi rechizitoriu, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Vergu Ioan-Teodor, director și asociat al SC EDU TIM CONSULTANȚĂ EUROPEANĂ SRL, pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că acesta nu a cunoscut aspectele nereale şi inexacte inserate de Vergu Melania în cererile de finanţare.

         Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. marius spune

    „s-a stabilit că acesta nu a cunoscut aspectele nereale şi inexacte inserate de Vergu Melania în cererile de finanţare.”
    Asta suna aproape ca vorba aia….Nu stie barbatu’,ce stie tot satu’
    Da’cum banutii n-au miros…Todiras se bucura, ca un copilas cand consoarta il mai scotea pe la o crasma de fite ca sa ia cina.
    Eh,probabil,o sa ia cu suspendare,iar cu banutii din cont(uri),isi vor duce linistiti viata mai departe,in timp ce Todirica va crede in continuare ca le stie pe toate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate