Distrugerea mobilierului stradal și desenarea cu graffiti, în vizorul polițiștilor locali. Amenzi substanțiale în ultima lună

0

Păstrarea curățeniei sau păstrarea în bună stare a mobilierului stradal sunt obligații pe care trebuie să le respecte toți cetățenii dacă își doresc ca orașul în care trăiesc să fie curat și să ofere un aspect civilizat, transmite Poliția Locală.

Începând din această săptămână, Poliția Locală Piatra Neamț, prin Biroul Ordine Publică și Compartimentul Protecția Mediului, desfășoară o amplă campanie de identificare și sancționare a persoanelor care, printr-un comportament neadecvat, deteriorează foișoarele, băncile, coșurile de gunoi ori aruncă deșeuri, coji de semințe sau mucuri de țigări oriunde, fără a ține cont de normele de curățenie și estetică. În același context vor fi sancționați și cei care vor fi surprinși sau depistați că strică aspectul clădirilor desenând pe pereții acestora graffiti.

Pentru astfel de cazuri se aplică amenzi, iar sancțiunile contravenționale pot ajunge până la 1.000 de lei, iar distrugerea se plătește pe măsură: cine strică o jardinieră sau o bancă de exemplu, va plăti 1.800 de lei.

Așadar, reamintim că potrivit H.C.L. 228/2021 (art. 1, lit. ”o” și lit. ”p”), toți cetățenii au obligația de a păstra curățenia și ordinea pe arterele de circulație, străzi, parcuri, locuri de joacă, locuri de agrement și alte locuri publice precum și să păstreze în bună stare băncile, coșurile de gunoi stradale, indicatoarele, mobilierul urban, panourile de afișaj, în parcuri și în alte locuri publice, sistemele smart city, shelterele, stațiile mijloacelor de transport, stațiile de încărcare, sau orice alte bunuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului Piatra Neamț.

Doar în ultima lună, pentru încălcarea H.C.L. 228/2021, polițiștii locali au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de 16.500 de lei.

au declarat reprezentanții Poliției Locale Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate