Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a intervenit cu peste 250 de utilaje în zona Moldovei

3

Primul val de ninsoare din acest an nu a luat pe nepregătite echipele de deszăpezire ale DRDP Iași, care au acționat la foc continuu pe fondul ninsorilor și temperaturilor în scădere înregistrate în weekend.

Astfel, în perioada 12 ianuarie, ora 17:00 – 14 ianuarie, ora 05:30, echipajele DRDP Iași au intervenit cu peste 250 de utilaje, răspândind 3.914 t sare și 140 t clorură de calciu. Drept urmare, la acest moment, starea drumurilor naționale de pe raza tuturor celor 9 secții de drumuri naționale (SDN) din componența DRDP Iași este una bună, carosabilul fiind în general umed cu porțiuni uscate și cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 1 cm la acostamente, în județele Botoșani, Neamț și Suceava.

În activitatea de deszăpezire nu s-au înregistrat probleme, o atenție deosebită fiind acordată totuși zonelor de munte de pe raza SDN Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Piatra-Neamț, unde s-au înregistrat căderi de zăpadă mai consistente. În restul zonelor, utilajele proprii sau aflate sub contract au fost mobilizate în regim de patrulare, acționând preventiv, conform normativelor, acolo unde situația a impus-o.

În continuare, starea vremii se anunță una cu cer acoperit și precipitații sub formă de ninsoare în majoritatea județelor Moldovei. DRDP Iași este pregătită să intervină pe drumurile naționale cu utilaje și material antiderapant pentru asigurarea unor condiții optime de trafic, dispunând de stocurile necesare, asigurate din timp.

Totodată, Direcţia Regională de Drumuri Iaşi reia recomandarea la adresa șoferilor de a circula cu prudență, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru condiții de iarnă și cu informarea prealabilă cu privire la condițiile de trafic.

DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic pentru orice informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin dispeceratul său – tel. 0232/213168.

Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Balint ioan spune

    Sa va fie rusine E85 este un drum modernizat.rusine .Nu mai stati la birouri și ieșiți pe teren.

  2. Andrei Gosman spune

    de data au actionat prompt dar la prima ninsoare au fost cam lipsa pe piatra-bicaz desi inspre poiana largului si inspre bicaz chei erau utilaje….insa acum s-au revansat, sambata la 3:30 erau deja 2 utilaje in zona piatra-girov care actionau imprastiind antiderapant , cu lama nu aveau ce indeparta

  3. nae spune

    Drumul Piatra Neamt Bicaz este dezastruos , epoca de piatra .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate