DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ – CATALOGUL SERVICIILOR SOCIALE LICENȚIATE ( PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PIATRA-NEAMȚ)

0

CENTRUL DE ZI PENTRU PREȘCOLARI CASTANI

—Centrul de zi are misiunea de a sprijini 25 de copii, cu vârste cuprinse între 3-6 ani, care provin din familii aflate în dificultate, prin asigurarea de servicii sociale, educaționale, psihologice și recreative. —Activitățile de educație parentală asigurate părinților au ca scop dezvoltarea abilităților necesare creșterii și dezvoltării copilului ca o persoană valorizată, respectuoasă, capabilă, cooperantă cu cei din jur și utilă familiei, comunității și societății. —Activitățile educaționale sunt asigurate de educatori specializați, în baza unui curriculum școlar aplicat pe grupele de preșcolari, avizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț.

CENTRUL DE SPRIJIN ȘI ASISTENȚĂ DE SPECIALITATE PENTRU COPII

—Centrul de zi se adresează unui număr de 58 de copii cu vârste cuprinse între 6-18 ani, proveniți din familii aflate în dificultate, familii monoparentale, copii cu părinții plecați în străinătate și furnizează servicii sociale, educative, de formare a copilului, utilizând procedee de educație non-formală. —Scopul centrului este de a veni în întâmpinarea procesului educațional desfășurat în scoli, prin crearea unui spațiu adecvat cu dotări de specialitate, unde copilul să lucreze atât temele pentru acasă, cât și să se recreeze și să se dezvolte prin joc, într-un sistem educativ-recreativ bazat pe metode complementare și de suport, completat cu activități de consiliere individuală, de orientare școlară și profesională, în vederea prevenirii riscului de abandon familial și școlar.

CENTRUL SOCIAL ÎMPREUNĂ

—Centrul rezidențial furnizează servicii sociale de cazare, consiliere, mediere, asistență socială, suport, educatie informala si nonformala unui număr de 43 de tineri care provin din centrele de plasament, aflați în situație de vulnerabilitate, în risc de marginalizare și excluziune socială. —Prin acordarea de servicii sociale specializate se urmărește formarea deprinderilor de viață independentă a tinerilor beneficiari și a dobândirii unor abilități specifice vârstei și anume: de preparare a hranei, de utilizare a calculatorului, de socializare, cu scopul integrării socio-profesionale a acestora, prin ocuparea unui loc de munca și repartizării de locuințe , situații în care ei părăsesc centrul.

CENTRUL SOCIAL PIETRICICA

—Asigură în regim rezindețial servicii de asistență și suport pentru îndeplinirea nevoilor de bază unui număr de 92 persoane vârstnice aflate în diferite grade de dependență medico-socială. —Activitățile ce se desfășoară în centru sunt: îngrijiri medicale, asistență și recuperare fizică și psihică, activități de socializare și de petrecere a timpului liber, terapie ocupațională, asistență socială, consiliere psihologică, asistență și îngrijire spiritual-religioasă, hrană zilnică, cu scopul menținerii sau ameliorării capacităților fizice și intelectuale, a stimulării participării la viața socială, a asigurării autonomiei și a încurajării legăturilor interumane.

CENTRUL DE ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE

—Asigură servicii de îngrijire la domiciliu persoanelor vârstnice, aflate în diferite grade de dependență medico-socială, în vederea menținerii acestora în mediul familial, o perioadă cât mai lungă, pentru a preveni instituționalizarea lor. Prin intermediul acestui serviciu social, persoanele vârstnice, dependente socio-medical beneficiază de: ajutor pentru activitățile de bază ale vieții zilnice, ajutor pentru activitățile instrumentale, asistență medicală, reabilitare funcțională (kinetoterapie, masaj), informare, consiliere și evaluare psihologică.

CENTRUL DE CAZARE TEMPORARĂ A PERSOANELOR FĂRĂ ADĂPOST

—Centrul rezidențial oferă servicii de cazare, hrana, consiliere, mediere, asistenta  socială si suport  unui număr de 40 de persoane fără adăpost din municipiul Piatra Neamț, în vederea îmbunătățirii calității vieții, creșterii securității sociale, integrării/reintegrării socio-profesionale și asigurării unei rețele de suport la nivel comunitar. —Activitățile ce se desfășoară în cadrul centrului sunt: informare, consiliere socială și psihologică, in vederea reintegrarii familiale și sociale.

CANTINA SOCIALĂ

—Serviciul de cantina socială asigură pregătirea, servirea prânzului și a cinei, pregătirea și distribuirea hranei la domiciliu pentru persoanele imobilizate aflate în situații deosebite socio-economice și medicale, consiliere, informare și îndrumare, unui număr mediu de 200 de persoane lunar.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate