Din lumea celor care nu cuvântă

1

Poate ar fi interesant, pentru cititorii publicatiei, sa vada cat de mult muncesc parlamentarii lor aleşi, care, la alegerile generale, promiteau nemtenilor de rand o viata mai buna, cate 2 covrigi pe coada de cap de maidanez si prosperitate economica pana la cer.
Nu de alta, dar publicaţiile nemtene (atâtea cate au mai rămas), din motive fără îndoială obiective, n-au catacdisit să-ntocmească un bilanţ al prodigioasei lor activităţi.
Am exclus din analiza de faţă parlamentarii opoziţiei, pe de o parte din cauză că reprezintă o specie pe cale de dispariţie din actualul Parlament, un alt motiv fiind acela că promisiunile făcute nemţenilor n-ar fi putut fi îndeplinite, din cauza actualului raport de forţe putere-opoziţie, chiar daca le-am prezuma bunele intentii si cheful de munca.
De asemenea, deputaţii nemţeni ai USL cu o activitate ce poate fi încadrată drept medie, indiferent de partidul din care provin.
Aşadar, actualii potentaţi au depus una bucată jurământ de credinţă în decembrie 2012, prin care s-au angajat să nu precupeţească niciun efort întru propăşirea materială şi spirituală a nemţeanului de rând, exprimându-şi astfel gratitudinea pentru cei ce le-au oferit 4 ani de prezenţă într-o funcţie de demnitate publică (a se citi vacanţă) în forul legislativ al ţării.
Astfel, dacă funcţionarii publici din Neamţ ar închide Solitaire-ul si ar intra pe site-ul Camerei Deputaţilor din România, ar afla următoarele:
Dl. Vlad Marcoci, eminent om politic nemţean, care a schimbat în cariera-i politică 6 alianţe şi 49 de partide, are următoarele rezultate în 6 luni de mandat:
– Luări de cuvânt: 1
– Propuneri legislative initiate: 6
Inutil să precizăm că singura luare de cuvânt a reprezentat-o “Depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţi, în şedinţă solemnă”, adică fix 39 de secunde, în care vocea stimabilului parlamentar de Neamţ s-a făcut auzită în cadru festiv. Comparativ cu garagara din campania electorală, parcă e cam puţin.
Totusi, pentru a nu-i ştirbi din incontestabilele merite, diplomat cum îl ştim, dl. Marcoci este membru a 2 comitete, de real interes pentru nemţeanul muritor de foame, si anume:
– Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Slovenia;
– Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Coreea.
Tot ceea ce mai poate fi adăugat e că, din păcate, nu e Coreea cu care dl. deputat ar merita să fie prieten, la cataramă.
Dl. Liviu Harbuz, deputat USL de Neamţ, nu poate fi învinovăţit, în niciun caz că suferă de logoree.
La capitolu’ “Luari de cuvant”, dl. Harbuz ţine aproape de colegul Marcoci, expunând problemele nemţenilor din colegiul în care a candidat…aţi ghicit, niciodată. Singura luare de cuvânt, evident, a fost cu ocazia depunerii jurământului.
Initiativele legislative, sunt, ce-i drept mai multe, în număr de 15, însă, parcă nu de legi duce Romania lipsa. Mai diplomat, dl. Harbuz e membru în 2 comitete si-o comiţie de prietenie cu parlamentari ai altor state, printre care figurează un partener secular, un stat cu care Romania a dezvoltat de-a lungul timpului relaţii bilaterale si schimburi economice extraordinare, vechiul nostru prieten strategic – Coasta de Fildes.

Ultimul la rand din parlamentarii USL, cu voia Dvs., seful cel mare, reformatorul din temelii al PSD Neamţ, om politic de-o înaltă ţinută morală si de-o competenţă indubitabilă, dl. Arsene. Nu Wenger, ci Ionel.
Pe sistem turbo, dl. Arsene a depus jurământul şi, apoi, şi-a luat o pauză de 6 luni, obosit probabil de-atata efort intelectual, fizic si lingvistic. Lui i-a luat mai mult, 40 sec, semn că ori citeşte la modul profund, ori emotiile momentului i-au taraganat discursul.
Cum îi stă bine unui şef respectabil, capul PSD e în grupul parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă, Canada si Cuba. Întâmplător, oare?
Pentru a nu fi etichetat drept cârcotaş, în pleiada de necuvântători ai Partidului Social Democrat s-a infiltrat şi o excepţie, şi anume deputatul Ioan Munteanu, a cărui activitate parlamentară constă în 15 luări de cuvânt, 11 declaraţii politice, 14 propuneri legislative iniţiate şi 4 interpelări adresate.
De unde concluzia amară că, dacă ar exista voinţă, responsabilitate şi bun-simţ, lucrurile ar sta altfel.

Articol primit de la cititori

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Zinaizda Frincu spune

    Da’de Onorabilul,care ne procopseste cu o noua Constitutie , nu amintiti nimic?? Subiectul si persoana sunt TABU ??

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate