Din această seară nicio televiziune locală din Neamț nu mai emite în aer

3

CNA a venit cu noi reglementări care impun ca nicio televiziune, în afară de TVR, să nu mai emită în aer, adică mai pe românește nicio televiziune locală nu va mai putea fi recepționată pe antenă tv.
În urma acestor decizii tehnice, televiziunile locale care nu aveau deja licență de emis pe cablu au fost atenționate să își ia acest tip de licență pentru că cea de eter nu mai este valabilă. Unii aveau deja licență de cablu, cum e cazul televiziunilor din Roman, dar din ce date avem, actualizate de la CNA, la Piatra Neamț se pare că mai au voie să emită doar cei de la TVM și cei de la EST TV care au licență de satelit. Înțelegem că și TELEM și 1TV au actele pregătite să ia licența de cablu, dar deocamdată nu au obținut-o, ceea ce înseamnă că din această noapte cele două televiziuni nu au o licență validă cu care să poată fi retransmise. Din câte înțelegem, este vorba doar de o chestiune de timp 1-2 zile ca și aceste două televiziuni să intre înapoi în cablu și să fie recepționate de nemțeni.
Așadar, ATENȚIE!!! cei care recepționau posturile locale pe antenă, de mâine au nevoie de abonament de cablu, iar dacă pe cablu nu veți mai recepționa câteva posturi locale va fi probabil o chestiune temporară până ce acestea își vor termina procedura de licențiere.
Dincolo de discuția cu cine va mai emite și cine nu, mai sunt 2 aspecte extrem de hazlii:
1. Unii au dat bani grei pe licențele de eter care din această noapte devin hârtie igienică,
2. Unii au semnat contracte de publicitate pe licența de eter și de mâine nu mai e valabilă.
Oricum, lovitura dată posturilor TV locale este una cruntă deoarece telespectatorii lor erau în special cei care nu aveau cablu tv și se uitau doar la ce puteau prinde cu furculița băgată în mufa de antenă. De mâine, influența televiziunilor locale în păturile sociale sărace din mediul urban, dar în special din mediul rural, va fi considerabil diminuată, tot acest spectru de telespectatori fiind luați în zona de influență a TVR.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. ANA spune

    Am pierdut ceva?

  2. catalin spune

    Problema cu transmisia digitala se amana de multi ani… asa ca televiziunile care nu s-au conformat pana acum nu au nicio scuza!

  3. xyz spune

    TVR ul este suficient ! LA Tara lumea are treab a ,cine are timp de uitat la televizor?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate