Digital Natives – Digital Immigrants

0

Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț, reprezentat de dl prof. Florin Irimia, în calitate de director, şi dna prof. Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, în calitate de voluntar și coordonator eveniment, a organizat seminarul Digital Natives – Digital Immigrants, în cadrul programului Tineret în acțiune SMYLE (Social Media & Youth – Learning for Emplyoment), în parteneriat cu GEYC (Group of the European Youth for Change)miercuri, 27 noiembrie 2013, în Sala de Festivităţi „Sidonia Hogaș”, începând cu ora 13.00.
Grup_invitatiPrincipalul obiectiv al acestei activități cu rol informativ-formativ constă în creșterea gradului de conștientizare privind importanța competențelor digitale în rândul tinerilor de 15-30 de ani din România în vederea inserției pe piața muncii. Numeroase statistici, articole, note, informări emise de instituţii avizate subliniază această nevoie acută.
Rata de șomaj în rândul tinerilor reprezintă una din cele mai mari probleme la nivelul Uniunii Europene. In prezent, 24% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani nu au un loc de muncă. Germania şi Austria au cea mai mică rată de șomaj în rândul tinerilor, cu 7,6%. La polul opus se situează Spania şi Grecia, cu 55.9%, respectiv 59.1%. În România, rata șomajului în rândul tinerilor este de 22.2%, faţă de 6.7% rata de șomaj generală, conform datelor Eurostat.
Prin urmare, chiar există o problemă a cărei rezolvare stă în puterea tinerilor de a schimba ceva. Dacă înţelegem din timp ce abilităţi sunt necesare pentru a inserţia rapidă şi eficientă pe piaţa muncii, am reuşi nu doar să schimbăm statisticile, ci am reuşi să ne facem vieţile mai frumoase, să fim împliniţi, să devenim factori activi în societate.
În cadrul seminarului, la care au participat circa 160 de elevi, au fost abordate următoarele teme/ aspecte: prezentarea specificului Permisului European de Conducere a Computerului (ECDL – European Computer Driving Licence – Colegiul Național „Calistrat Hogaș” fiind centru acreditat ECDL; prof. Manuela Preisler); Cariere de succes în IT (prezentare PPT, Mădălina Ignat, clasa a XI-a C); Netiquette (Codul bunelor maniere pe internet, Ștefana Brumă, clasa a XI-a C), proiecția unor fragmente din scurtmetrajul Fața galbenă care râde. De asemenea, la eveniment au participat, dl. Mihai Amăriuței – exemplu de om de afaceri de succes (SC Ambra SRL), dna psiholog Olena Munteanu, AJOFM Neamț, dl Alin Minuț, realizatorul emisiunii IT Zone de la EST TV).
Prezența invitaților, care au transmis elevilor participanţi mesajul privind necesitatea unei permanente preocupări pentru învăţare și pentru formarea de competenţe variate (inclusiv cele digitale), ne-a onorat și a făcut ca evenimentul să fie un succes.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate