„Dezbină și cucerește”: O lume crudă, împărțită în două – Ce va rămâne în urma pandemiei?

Au trecut deja mai bine de doi ani de când virusul SARS-CoV-2 face ravagii pe planetă, însă, din nefericire, constatăm că a făcut ravagii și-n mințile și sufletele noastre.

Acest virus a dat omenirea peste cap. A produs moarte, suferință, a sărăcit populația, a oprit economiile lumii. Dar a produs și altceva, un lucru despre care toți evită să vorbească, un lucru mult mai grav. A împărțit planeta în tabere pro și contra, a creat ură și dezbinare în familii, între prieteni, colegi. A împărțit planeta între cei care cred în existența virusului și cei care-l neagă, între cei care acceptă masca și cei care fac mitinguri împotriva ei, între vacciniști și antivacciniști. Între cei care cred ce spun medicii și cei care cred în teoriile conspirației. Între cei care sunt de acord cu pașaportul de vaccinare și cei care se consideră discriminați.

Din păcate, lumea se confruntă de mult mai multă vreme cu o altă pandemie, pe care mulți nu vor să o vadă sau consideră că face parte din normalitate, o pandemie mult mai periculoasă: Pandemia de ură. Iar asta, asta nu cred că are leac…

Chiar dacă adesea citim, sau ni se spune „fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”, cum am putea face asta când ni se induc anumite idei, anumite principii de viață? Cum să facem asta când pe noi ne doare de „capra vecinului” mai mult decât de ale noastre?

Cum să fim mai buni când peste tot în jurul nostru pare să se aplice „legea junglei”, cum putem face asta când chiar cei care ne conduc, ne dezbină în loc să ne unească?

Încă din primele clipe ale vieții, suntem într-o continuă competiție cu tot ceea ce ne înconjoară. O competiție ce își are sfârșitul odată cu noi, una din cauza căreia uităm să trăim, iar acum, mai mult decât oricând, am devenit egoiști, triști și răi. Trăim cu convingerea că dacă noi am ales ceva, cei care nu fac ca noi sunt împotriva noastră, în loc să privim din alte perspective, sau să încercăm să înțelegem motivul din spatele alegerilor celorlalți.

Din punctul meu de vedere, așa cum am mai spus, cred că toată nebunia asta va trece, dar așa cum nimic nu trece fără să lase urme, vom rămâne nu numai cu sechele fizice sau psihice, ci și cu un gust amar, cu o durere și o teamă care vor adânci lipsa de comunicare cu care ne confruntăm, doar pentru „a nu fi judecați” din cauza propriilor noastre alegeri.