Dezbateri pe tema Bugetul pentru anul 2016

13

Miercuri, 13 ianuarie, a avut loc cea de a treia consultare publică a primarului Dragoș Chitic din cadrul dezbaterilor pe tema Bugetul pentru anul 2016 cu reprezentanții mai multor categorii socio-profesionale, programate în perioada 08-14 ianuarie 2015. Întâlnirea a avut loc la sediul instituției, începând cu ora 15:00, iar la această rundă de consultări au participat reprezentanții mediului de afaceri din Piatra-Neamț. Din partea municipalității au participat primarul Dragoș Chitic, viceprimarul Vasile Popescu, City-managerul Bogdan Pușcașu, Secretarul Municipiului, reprezentanți ai Direcției Economice, ai Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte și ai Biroului Comunicare.

          dezbatere.buget.firme-1188Pornind de la premiza că pentru o dezvoltare economică armonioasă a comunității trebuie să existe un parteneriat între administrația publică și mediul privat, municipalitatea pietreană a lansat această invitație celor mai importanți agenți economici din Piatra-Neamț pentru a le prezenta politica fiscală pusă în aplicare în 2016 și pentru a afla propunerile oamenilor de afaceri pentru bugetul municipiului.

O politică fiscală prietenoasă duce la încurajarea consumului și de aceea nivelul taxelor și impozitelor a fost menținut la cel din 2015, în plus, existând reduceri semnificative la persoanele juridice (în cazul proprietăților persoanelor juridice: 0,2% pentru clădiri rezidențiale (în scădere față de 1,5% anul trecut) și 1,3% pentru clădiri nerezidențiale (în scădere față de 1,5% anul trecut). Pentru plata până la 31 martie a impozitului pe clădiri, pe teren și pentru mijloacele de transport pentru întreg anul, se acordă o bonificație de 10% pentru toți contribuabilii, inclusiv persoane juridice. Primarul Dragoș Chitic a precizat că iși dorește ca taxele si impozitele locale să rămâna nemajorate o perioadă cât mai lungă de timp pentru a atrage investitori la Piatra-Neamț.

Oamenii de afaceri au venit cu câteva propuneri pentru primar:

-realizarea unor investiții care să sprijine dezvoltarea mediului de afaceri din Piatra-Neamț, cum ar fi un incubator de afaceri și un centru de afaceri multifuncțional;

-mentinerea unei politici fiscale locale care sa stimuleze mediul de afaceri si care sa incurajeze firmele să facă producție in Piatra-Neamț;

– suplimentarea capacității adăpostului pentru câini comunitari;

-achiziționarea de utilaje multifuncționale pentru măturarea și spălarea străzilor, cât și pentru deszăperire, iarna.

O altă întrebare ridicată de reprezentanții mediului de afaceri a fost construirea viitorului centru comercial de tip mall din cartierul Precista. Primarul Dragos Chitic a precizat că a purtat, în cursul zilei de miercuri, o discuție cu reprezentanții dezvoltatorului și aceștia au precizat că în primăvară vor demara lucrările de construire a mallului și au estimat că până la sfârșitul acestui an, mall-ul din Piatra-Neamț va fi inaugurat. Primaria va sprijini investitorul pentru obținerea avizelor si autorizațiilor necesare. E un lucru bun pentru orașul nostru, pentru forța de munca, pentru mediul de afaceri. Reprezentanții investitorului vor găsi in Primaria Piatra-Neamț un partener corect care ii va sprijini in realizarea acestei investiții.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
13 Comentarii
  1. neamt spune

    locuri de joaca ptr copii cinema 3d ca ma-m cam saturat sa tot merg la bacau

  2. ciprian spune

    galeria nu e mall.e doar un centru comercial cu 3 magazine mari si late.ce sa faci la el?un mall adevarat are cinema city si zona de restaurante care atrag cel mai mult in momentul de azi.un film il vezi la Bacau iar haine mai bune le gasesti tocmai la Iasi.locuri de munca vor fi cca 1000.

  3. Gabi spune

    Treaba este că, un nou mall mai complex, ar scuti călătoriile catre Bacau ale câtorva familii cu bunăstare. In rest,nu va schimba cu nimic. Vor plati ceva impozite pe proprietate si-atât. Profitul va pleca in Israel, pt ca banuiesc ca de-acolo sunt investitorii. Chitiaşii vor fi tot amărâți pt ca nu vor câştiga chiar aşa de bine ca să mai si economisească ceva. Vânzătoarele vor fi aceleaşi de la Petrodava. Se vor mai inchide câteva afaceri mai mici si gata. Vom mai avea un mall unde să mâncăm şaorma.

    1. xx spune

      Investitorii sint sudafricani

  4. xx spune

    Ar fi fost interesant sa ne spuna primarul cind incep totusi lucrarile de refacere a pietei centrale.Ne-a tot spus de drumul hirtiilor care sa terminat(?),de semnarea contractului de lucrari cu acelasi Batrinu dar nu se misca nimic desi timpul a fost foarte bun.Sau cumva Batrinu nu a gasit subcontractori care sa faca lucrarea si el sa ia numai profitul?Finalizarea in iunie este incerta din start si daca mai adaugam taraganarea inceperii lucrarilor poate nici la alegerile parlamentare nu e gata

    1. Sergiu spune

      Stati sa inceapa campania electorala, sa se poata fotografia pe santier, inspectand lucrarile. Sa vedeti atunci cum se construieste piata. Toate la timpul lor!

    2. Gabi spune

      Ai dreptate. Toți subcontractorii iau țepe cu acest „bătrân”

      1. andrei spune

        ba da multe stiti voi despre acest batran…. toti stiuti pe la Piatra Neamt…
        daca aveti nelamuriri sau dovezi, fuga la procuratura, de nu, liniste… In Piatra Neamt mall??? la ce? mai sunt doua sau trei… mai bine parcuri…
        Incurajati micii investitori nu proiectele ce distrug economia orasului…

  5. FLORIN spune

    Trebuie precizat ca Primaria NU ARE NICI UN MERIT in inaugurarea acestui moll care sa speram ca se va face pina la urma…

    Este o afacere strict comerciala si NIMIC altceva.

    Orice asumare din partea administratiei/Chitic a acestei investitii reprezinta inca un afront adus noua ,cetatenilor acestui oras.

    Actuala si fosta administratie(una si aceeasi) este un model de coruptie si incompetenta care au adus orasul Piatra Neamt la ruina si faliment.

    Numai intr-o tara populata cu indolenti si pupatori de ciolane carora nu le pasa de viitorul lor se poate intimpla ca o administratie ca cea prezenta in frunte cu Chitic/Pinalti, responsabila de tot jaful colosal din ultimii 10 ani sa fie inca la conducerea unui oras/judet fara ca nimeni sa nu iasa in strada si sa protesteze….

    Asta si meritati pupatorilor de ciolane!

    Cind ve-ti iesi in strada pentru viitorul si binele vostru si nu ca sa pupati ciolane atunci se va schimba aceasta tara!

    1. Sergiu spune

      Asta ma gandeam si eu … ce treaba are dezbaterea bugetului cu noul mall? De fapt, intrebarea ar trebui pusa celui care a finalizat articolul si i-a dat „bun de tipar”.

  6. daniel spune

    Ce magazine vor veni in Mall? sa fim seriosi ca orasul nu are forta de cumparare,majoritatea tinerilor sunt plecati inafara..ori in orase mai mari gen Iasi si Bacau.Iar un centru de afaceri pt ce? este la Bacau si Iasi ,,,la Bacau juma e gol si doar o firma de IT a ocupat o parte din el si aduce studenti de la Universitate si la Iasi e full…aceste doua orase au si norocul ca sunt la drumul E85.In primul rand nu avem un drum bun Piatra-Bacau sau Piatra Roman.Nu avem aeroport…nu avem un centru universitar….cel mai mare magazin comercial de tip food e kaufland…fata de orase gen mai sus mentionate…unde sunt cateva centre comerciale ff bune…sa ne gandim…vine Zarra in mall la Piatra?se raporteaza la nr de locuitori…este deja mall in Piatra si e gol…si ce locuri de munca? cu 800 lei pe luna?si daca nu e vanzare mai concediaza si lucreaza pe minim…ce trafic are mall-ul actual din Piatra …? ce trafic de tineret are Arena Mall Bacau sau Palas Mall Iasi?visam frumos…

    1. Sergiu spune

      Aici trebuie sa va contrazic putin. Galeria este putin peste mana in privinta accesului. Este mic si nu are o zona de restaurante. Asta atrage cel mai mult. Ia fa un ditamai mall-ul si pune un intreg etajul cu zona de restaurante de toate felurile. Fa un loc de joaca pentru copii – nu ca jenantul de la Galeria. Fa cafenele, fa Cinema City cu vreo 5,6 sali, macar, si atunci ai sa vezi ce pepiniera de facut bani o sa fie. Dintre cei care se duc la mall, 20% se duc sa cumpere haine. Restul se duc sa se relaxeze, sa caste ochii, sa manance ceva, sa vada un film. etc.
      Locuri de munca ar fi foarte multe. Nu mai spun ca se ajunge usor in zona, din toate cartierele, asa ca, ideea in sine este una foarte buna. Dar nu cred ca se va materializa prea curand. Parerea mea.

      1. andrei spune

        cai verzi, tu vorbesti din ce faci on alte orase sau tari….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate