Despre mâncarea de la cantina Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț

2

În ultima perioadă am primit mai multe reclamații la redacția noastră legate de mâncarea servită copiilor la cantina Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț. Una dintre pozele primite, cu un fel de pizza cu un salam scorojit pe ea, ne-a făcut să luăm în serios sesizările și să facem o vizită la această cantină pentru a ne lămuri care este situația reală.

Pentru a nu exista interpretări am solicitat sprijinul unui specialist în învățământ și în relația cu copiii, doamnei viceprimar Luminița Vîrlan. Ca de fiecare dată când au fost subiecte legate de copii, doamna Vîrlan nu a ezitat nicio secundă, acceptând să meargă cu noi și să stea de vorbă cu copiii care iau masa la această cantină.

A doua zi după această vizită, doamna Vîrlan, cu diplomația caracteristică, a precizat: ”Apreciez grija fața de elevi, mai cu seamă cea legată de nevoile primare, de aceea am mers cu dumneavoastră la cantina Colegiului „Gh.Cartianu”. Am constatat că mâncarea servită elevilor poate fi îmbunătățită, aspect discutat în aceasta dimineață și cu doamna director Mariana Paleu, iar Primăria Piatra-Neamț va găsi modalitățile de a sprijini acest demers.

Concluziile, în opinia noastră, ar fi următoarele:
– uneori mâncarea este cel puțin dubioasă, dacă nu cumva chiar de pus în capul celui care o cumpără, deoarece în cazul acelor pizza ele sunt aduse de la cineva care trebuie să vândă ciudățeniile culinare și să factureze.
– în mare parte, copiii cu care s-a vorbit sunt mulțumiți de mâncare, cu unele excepții ocazionale cum ar fi cea legată de pizza.
– principala nemulțumire ar fi meniul nediversificat.
– problema a ajuns în atenția presei, deoarece relația între unii elevi cazați și conducerea unității de învățământ este una conflictuală ce are la bază, pe de o parte, unele pretenții exagerate ale unor elevi cazați și de cealaltă parte incapacitatea de a rezolva creativ conflictele din partea conducerii.

Așadar, nu am identificat o problemă foarte gravă și în formă continuată, ci doar unele derapaje culinare ocazionale care avem convingerea că vor fi rezolvate, deoarece conducerea unității de învățământ a fost foarte deschisă la a remedia orice deficiență.

Vom urmări în continuare aspectele sesizate de elevi și dacă se repetă vom reveni asupra subiectului.

Iosub Robert

P. S.: Mulțumim doamnei viceprimar Luminița Vîrlan pentru că a acceptat să ne însoțească, dar mai ales pentru că a doua zi a căutat și soluții pentru ”îmbunătățirea” situației.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Tibi spune

    Din cadre , cel puțin Mazărea cu piept de pui și Mămăliguță cu brânză și cârnat arată Bine, la pizza e Discutabil, clar e că măslinele sunt de alea la cutie, fără sâmburi, care sunt sărate ocna, salamul trebuie să fie și el de prin gama ,Baroni ,Pikok , treci strada și l ai luat din L L , aluatul la lăsat mai gros decât ar fi trebuit, IN FINE când. Mai au în plan să facă pizza sa renunțe și să reorienteze spre niste pungi , de PIZZETI ,, o gustare onesta, cinstită,, cum spune și reclama.

  2. adrıana spune

    acest control trebuıe facut la toate unıtatıle de ınvatamın ….ınclusıv la scoala generala nr 5 .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate