Despre certificatul verde la intrarea în biserici

1


”Certificatul verde este un document care are o rațiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere. Acest document nu este și nu poate deveni însă restrictiv pentru accesul în spații ce oferă produse sau servicii vitale, așa cum este cazul magazinelor alimentare, farmaciilor, spitalelor sau bisericilor”, se arată într-o precizare transmisă joi de Patriarhie.

Cultele religioase „nu doar au pledat, dar au și respectat și vor respecta exemplar măsurile de prevenție recomandate de autoritățile medicale, deci tot ele se vor îngriji responsabil ca membrii lor să rămână repere de civism și implicare în protejarea sănătății aproapelui. E datoria lor morală și spirituală”, potrivit BOR.

Accesul credincioșilor în biserică nu poate fi restricționat, pentru că e un spațiu care oferă „produse sau servicii vitale”, la fel ca magazinele alimentare și farmaciile, arată Biserica Ortodoxă Română. 

Concluzia vinde după ce premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi consultări cu reprezentanții cultelor religioase din România, prima reuniune între reprezentanții statului și cei ai cultelor, care a avut loc într-un lăcaș de cult, respectiv, Templul Coral.

Șeful Executivului a subliniat că dialogul autorităților cu reprezentanții cultelor religioase creează punți de legătură pentru a găsi căile comune de a acționa în slujba oamenilor, pentru a proteja sănătatea și viața cetățenilor, îndeosebi în această perioadă dificilă provocată de criza pandemică.

“Autoritățile guvernamentale și societatea civilă, în care cultele religioase reprezintă un pilon de stabilitate, urmăresc binele oamenilor. Guvernul susține și promovează libertatea religioasă, prin participarea la activitățile religioase în condiții de siguranță sanitară și respect reciproc. Aplicarea măsurilor de protecție sanitară și vaccinarea sunt soluții sigure și eficiente pentru protejarea sănătății cetățenilor și combaterea crizei COVID-19. Fac apel la unitate și coeziune și vă rog să vă alăturați eforturilor guvernamentale care au în centru protejarea sănătății și vieții cetățenilor. Oamenii au nevoie de încredere și speranță, iar contribuția cultelor religioase este esențială în această perioadă”, a afirmat prim-ministrul Ciucă.

Șeful Executivului a transmis că respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, între care libertatea religioasă este deosebit de importantă, reprezintă baza societății democratice din România.

De asemenea, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că la nivelul Guvernului vor fi preluate mesajele și propunerile reprezentanților cultelor religioase, inclusiv cele privind  sprijinirea financiară legată de construirea și repararea lăcașurilor de cult și a salarizării personalului de cult. ”Preluăm și învățăm din mesajul pe care îl aduc cultele religioase din rândul comunităților pe care le păstoresc pentru că acestea reprezintă aproape 99% din cetățenii României”, a menționat premierul.

La întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase din România au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță și secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. dante spune

    Vom auzi un cor de babe si bocitoare care vor tipa din toti rarunchii si bojocii ca le sunt ” incalcate drepturile omului” si ca ele nu se vor vaccina nici moarte si ca nu au nici un drept sa le ceara certificatul verde….dar ce se intampla cu dreptul meu de a fi protejat de cei nevaccinati care raspandesc liberi si cu buna stiinta virusul…dreptul meu de a trai intr-o lume fara masti si fara prosti si needucati..Ba sa le ceara certificatul si sa ii si oblige sa poarte masca de protectie si in biserica si sa nu mai stea ca sardelele in biserica si sa tuseasca sau sa stranute fara macar de a avea bunul simt sa puna mana la gura daca nu altceva…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate