Deputatul Viorel Stan, mesaj de Ziua Internațională a Familiei

1
„În fiecare an, ziua de 15 mai este dedicată familiei. E ziua în care ne amintim de ceea ce avem mai important în viaţă, ziua în care subliniem necesitatea familiei în întreaga societate.

Familia se află în centrul vieţii. Asigură bunăstarea membrilor ei, educă şi socializează copiii şi tinerii şi îi îngrijeşte deopotrivă pe cei mici şi pe cei vârstnici. Adică asigură bunăstarea societăţii în ansamblul ei.

De-a lungul timpului, familia a însemnat extrem de mult în cadrul unei societăţi. A fost primul nucleu al civilizaţiei, mai ales că prima formă de organizare a societăţii a fost aceea bazată pe familie. Iar legăturile de rudenie erau cele care făceau ca această societate să aibă o mai mare stabilitate în timp şi mai multă speranţă în viitor.

Ziua Internaţională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 20 septembrie 1993. Mai apoi, începând cu anul 1995, ziua a fost sărbătorită de întreaga planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei. Mai ales că oamenii au început să se îndepărteze de instituţia numită „familie”.

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române.

De-a lungul timpului, Partidul Social Democrat a susţinut familia, prin măsuri menite să consolideze familiile, să-i ajute pe membrii ei, sa-i determine pe tineri să-şi întemeieze propriile lor familii.Cea mai recentă măsură o reprezintă creşterea alocaţiilor. Din această lună, copiii din România primesc mai mulţi bani. Cei care au până în 2 ani iau 300 de lei, iar copiii de peste 2 ani încasează 150 de lei. E un lucru bun, care ajută la îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi a rezultatelor lor şcolare.

De asemenea, ne-am preocupat şi de indemnizaţiile primite de mame. Legea care prevede că indemnizaţia pentru creşterea celui de-al doilea copil nu poate să scadă a fost promulgată.PSD pune accentul pe protecţia socială în jurul securizării familiei. Până acum, a crescut gradul de securitate socială, dar şi de responsabilizare individuală, printr-o politică socială centrată pe copil şi pe familie, pe eliminarea inechităţilor dintre femei şi bărbaţi, pe măsuri bazate pe un sistem integrat de servicii şi prestaţii sociale.PSD a dezvoltat sistemul de servicii sociale dedicate familiilor cu copii. A creat mecanisme de sprijin pentru părinţi şi le-a asigurat un echilibru între viaţa de familie şi cea profesională prin dezvoltarea serviciilor educaţionale şi de supraveghere din învăţamântul preşcolar sau de îngrijire prin programe after – school. A introdus programul “Prima chirie” prin opţiunea de susţinere a chiriilor pentru familiile cu venituri sub 5.000 lei / lună. De asemenea, a elaborat şi va implementa, până în 2020, un plan pentru construcţia şi utilizarea eficientă de locuinţe sociale destinate familiilor dezavantajate. În plus, încurajează încheierea de contracte de muncă cu timp flexibil şi a tele-muncii pentru părinţi.

Iar pe viitor vom avea în continuare grijă de familiile din România. Pentru că Familia ne defineşte pe noi ca oameni. E locul în care ni se formează caracterul. E mediul în care ne naştem, trăim primii ani ai existenţei personale, ne dezvoltăm şi ne formăm pentru viaţă. Este cea cu ajutorul căreia ne stabilim primele interacţiuni cu mediul social, dar şi cea care ne asigură condiţiile necesare pentru a trece de la copilărie la adolescenţă şi mai apoi la maturitate. Fără familie, o societate nu ar putea exista!

De Ziua Internaţională a Familiei le urăm La mulţi ani, tuturor familiilor din această ţară!”, transmite deputatul nemţean Viorel Stan.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. N. C. spune

    Cu 5 lei /zi după vârsta de 2 ani vor fi f. fericiți ! Hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, întreținere s. a.,vor fi la discreție! Intram in derizoriu!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate