Deputatul AUR, Dumitrina Mitrea – Despre demersurile de returnare a Tezaurului României, susținute de Parlamentul European

0

Într-o declarație de presă, deputatul AUR-Neamț, Dumitrina Mitrea, a amintit de faptul că Parlamentul European a votat în 14.03.2024 o rezoluție prin care susține demersurile României de returnare a Tezaurului național, „sechestrat ilegal de Rusia de peste 100 de ani.”

Tezaurul național al României a fost trimis în Rusia, în 1916 și 1917, cu garanția că va fi restituit integral în baza unui acord care prevedea  păstrarea în siguranță în circumstanțe excepționale, pe timp de război. Rusia, însă, a încălcat acordul și nici până în ziua de astăzi nu a restituit tezaurul României, în integralitate.

El includea tezaurul Băncii Naționale a României (zeci de tone de aur), valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia. (mai multe detalii aici)

Din păcate, România nu este singura țară care și-a pierdut tezaurul, care în acest moment se află în Rusia, în această situație aflându-se Polonia, Letonia, Estonia, Lituania și alte state.

Europarlamentarul Cristian Terheș, care se află pe listele AUR pentru alegerile europarlamentare din 2024 a solicitat returnarea imediată și necondiționată a tezaurului României din Rusia, împreună cu 8 dobânzi penalizatoare la zi. România a fost suficient de sărăcită și deposedată de resurse și valori în ultimii zeci de ani.

E cazul să luăm atitudine, să recuperăm toate vestigiile și să ne aducem bogățiile înstrăinate acasă.

a declarat deputatul Dumitrina Mitrea

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate