Delicte silvice pe bandă rulantă – Material lemnos confiscat de Poliție și predat Ocolului Silvic (FOTO/NEAMȚ)

0

La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Vânători-Neamț, o autoutilitară care transporta aproximativ 1,3 m.c. de material lemnos, specia fag, fără documente legale.

Conducătorul auto, în vârstă de 42 ani, din Pipirig a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.

***

La aceeași dată, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Pipirig, o autoutilitară care transporta aproximativ 3 m.c. de material lemnos, esență carpen, fără documente legale.

Conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, din Pipirig, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Pipirig.

***

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Oglinzi, un atelaj hipo care transporta aproximativ 1,5 m.c. de material lemnos, respectiv lemn de fag, fără documente legale.

Conducătorul atelajului, în vârstă de 65 de ani, din Răucești, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.

***

În noaptea de 9 octombrie, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Pipirig, o autoutilitară care transporta aproximativ 2 m.c. de material lemnos, esență fag, fără documente legale.

Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, din Pipirig, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Pipirig.

Sursa/Foto: IPJ Neamț

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate