Delegatia Organizaţiei Umanitare Hilfe Osteuropa Todtnau-Seelscheid e. V. Germania vine in Piatra Neamt

0

Prefectul judeţului, Mihai Archip, se va întâlni cu o delegaţie a Organizaţiei Umanitare Hilfe Osteuropa Todtnau-Seelscheid e. V. Germania, joi, 5 mai a.c., ora 15,00, la sediul Instituţiei prefectului.

Delegaţia este compusă din preşedintele organizaţiei , Ursula Honek, vicepreşedintele Kolner Gunter, doctorul Thomas Honeck, membru al organizaţiei şi Augusta Jumanca, preşedinte al Asociaţiei Umanitare Ursula Honek Piatra Neamţ.

În cadrul întâlnirii prefectul Mihai Archip va aduce oficial mulţumiri pentru activitatea umanitară desfăşurată în judeţul Neamţ de această organizaţie şi le va înmâna distincţii pentru recunoaşterea meritelor.


„Profit de prezenţa reprezentanţilor acestei organizaţii germane în judeţul nostru pentru a ne întâlni şi a le aduce personal mulţumiri pentru implicarea dumnealor în acţiuni ample de voluntariat prin care au ajutat, începând din anul 1990, instituţii şi persoane aflate în nevoi. Au fost alături de noi atunci când am fost afectaţi de inundaţii, de dislocările masive de gheaţă de la Poiana Teiului, de alunecările de teren de la Izvorul Alb. De ajutorul acestor oameni de suflet au beneficiat unităţi medicale, instituţii de cult , unităţi de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, firme, bursieri şi persoane fizice. Mulţumim acestei organizaţii care, prin acţiunile ei, ne demonstrează că voluntariatul este un concept care trebuie să devină din ce în ce mai familiar românilor. Ceea ce au făcut aceşti oameni inimoşi este o lecţie de implicare socială care aşează relaţiile umane profunde mai presus de profit” a spus prefectul Mihai Archip.

Organizaţia germană Hilfe fur Osteuropa Todtnau-Seelscheid e.V. a fost prima dată în România în februarie 1990. De atunci şi până în prezent în fiecare an au efectuat două transporturi cu ajutoare umanitare, iar în anii cu calamităţi naturale, chiar trei transporturi. Activitatea organizaţiei şi a tuturor colaboratorilor ei este de voluntariat. Începând din anul 2004 ajutoarele aduse de Organizaţia Umanitară Hilfe Osteuropa Todtnau-Seelscheid e. V. Germania au fost preluate şi distribuite de Asociaţia Umanitară Ursula Honek Piatra Neamţ şi Forumul Democrat al Germanilor Piatra Neamţ. În perioada 2004-2010 valoarea ajutoarelor se ridică la peste 1.600.000 euro.

Stiri Neamt


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate