Definitivat 2020/Neamț: 121 de candidați sunt așteptați miercuri, 22 iulie, la proba scrisă

0

Miercuri, 22 iulie, are loc proba scrisă în cadrul examenului de Definitivat 2020. Din Neamț, 121 de candidați sunt așteptați la testare.

Potrivit ISJ Neamț, centrul de examen este organizat la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. Sunt 121 de candidați validați dintre cei 133 înscriși în acest an. Aceștia au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul în curs „Bine” sau „Foarte Bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofolilui profesional -minimum opt (dar note nu mai mici de de șapte la fiecare din probele respective)

Având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricții, inclusiv suspendarea cursurilor în școli, începând cu data de 11 martie 2020, candidații au fost admiși la proba scrisă cu condiția susținerii unei singure inspecții la clasă (spre deosebire de anii anteriori, când se susțineau două inspecții). De asemenea, candidații au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obținut la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură specială 44 candidați din totalul candidaților care nu aveau nicio inspecție susținută până la data de 11 martie a.c. De asemenea, portofoliul profesional a putut fi transmis și online la inspectoratul școlar, spre evaluare.

Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 8:00 și, cel mai târziu, la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. 

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale care au solicitat acest lucru.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (26), învățământ primar în limba română (19), educație fizică și sport (14), psihopedagogie specială pentru profesori (13).

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate