Decizia Consiliului Național de etică – Gabriel Oprea nu a plagiat

0

Decizia Consiliului Naţional de Etică: „Suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat elaborate de domnul prof. univ. dr. Gabriel Oprea nu se confirmă”

În urma sesizării având ca obiect teza de doctorat elaborată de domnul prof. univ. dr. Gabriel Oprea, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestui tip de sesizări la nivel naţional în cazul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, a finalizat procedurile de analiză în acest caz, adoptând Hotărârea nr. 2.165/8.07.2015 prin care constată că nu se confirmă suspiciunea de plagiat.

În procesul de soluţionare a acestei speţe, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a apelat la specialişti recunoscuţi şi de prestigiu în domeniul juridic.

Menţionăm că prezentul comunicat a fost elaborat având în vedere Hotărârea CNE nr. 2.165/8.07.2015.    

*********************

BIROUL DE PRESĂ
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
BUCUREŞTI, ROMÂNIA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate