De unde a pornit subiectul ”Culiță Tărâță incompatibil”

2

Odată cu punerea sub control judiciar a președintelui Consiliului Județean Neamț  s-a readus în atenția publică subiectul incompatibilității lui Culiță Tărâță, fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, decedat în condiții suspecte din puncul nostru de vedere.

Acest subiect ne este cunoscut, deoarece publicația noastră s-a aflat într-un permanent conflict cu defunctul Culiță Tărâță care la instigarea unor oameni din apropierea sa a fabricat mai multe plângeri penale la adresa redactorului şef al ziarpiatraneamt.ro, plângeri penale dintre care 8 s-au transformat în dosare penale toate închise cu ”fapta nu există”.

Acum se vorbește în spațiul public că actualul președinte al Consiliului Județean, împreună cu primarul municipiului Piatra-Neamț, din anul 2013 ar fi pus la cale un complot în care s-au vehiculat sume foarte mari de bani în scopul declarării lui Culiță Tărâță incompatibil. Nu vom intra în acest subiect deoarece este în derulare un dosar penal pe aceasta temă, dar vă vom spune cum e treaba cu incompatibilitatea lui Culiță și de unde a plecat.

Dacă era Culiță Tarață incompatibil sau în conflict de interese este o întrebare cu răspuns cert. DA, DA. Era incompatibil și în conflict de interese și implicat în fapte de corupție sau evaziune, dar era în același timp și protejat de sistem, fiind una dintre piesele importante ale ”statului paralel” din România la acea vreme. Poate nu ar fi rău ca procurorii care spun că se puneau 100.000 de euro la bataie să se întrebe și de ce era nevoie de o asemenea sumă ca să se constate ceva atât de evident, adică de ce era nevoie de o corupție care să anuleze altă corupție.

Interesat este de văzut de unde a plecat povestea cu incompatibilitatea lui Culiță Tărâță, căci toate au un început, iar începutul nu are nicio legătură cu povestea ieșită acum în spatiul public. Totul a plecat de la un jurnalist nemțean, membru al echipei lui Culiță Tărâță până la decesul acestuia. Acest jurnalist a rămas și acum cu sufletul în fosta echipa de pseudo-securiști care încă fac foarte mult rău multor oameni nevinovați, aruncând în spațiul public prin diverse postări sau comentarii anonime acuzații penale false dar pe acest subiect vom reveni într-un alt articol căci și aici există mai multe dosare penale în faza de cercetare.

Firul subiectului ”Culiță Tărâță incompatibil” este următorul:

La data de 10.01.2012 în neamtinvest.ro a fost publicat pentru prima oară subiectul legat de incompatibilitatea lui Culiță Tărâță care era acuzat că prin firmele deținute prin interpuși avea afaceri cu DGASPC, instituție subordonată CJ Neamț.

La data de 15.01.2012 cineva trimite anonim către toate publicațiile locale și naționale aceleași materiale publicate cu o săptămână în urmă de neamtinvest.ro unde era redactor dar semna cu pseudonim, un jurnalist nemțean chiar din echipa lui Ciliță Tărâță.

– Unii din presă au mușcat momeala și s-au aruncat ca înecații în timp ce noi la ziarpiatraneamt.ro am mirosit că este o manipulare de tip samizdat, am verificat informațiile, am cerut și publicat punctul de vedere al lui Culiță Tărâță și mai mult de atât chiar  am atras atenția că e vorba de posibile atacuri mediatice fabricate publicând articolul ”Parlamentarul Culita Tarata incompatibil sau tinta unor atacuri mediatice?la data de 20.01.2012

Din aceeași zonă mediatică (neamtinvest.ro, antitepari.ro, financiarul.ro, supervizor.ro) au plecat la acea vreme mai multe informații negative și servite despre afaceri ilegale ale lui Culiță Tărâță la fel cum au plecat informații mai mult sau mai puțin reale și despre alți oameni cu putere financiară. Acele informații nu au produs niciun efect serios în afară de scandal, deoarece erau diseminate public probabil pentru a forța plata în vederea opririi valurilor de lături mediatice. Avem această suspiciune deoarece pe baza acelor informații au fost ”făurite” mai multe plângeri, majoritatea anonime. Un fel de șantaj securisto-sovietic cu baza ”samizdat” la adresa lui Culiță Tărâță.

Le place sau nu unora, adevărul este acela că subiectul cu incompatibiliatea lui Culiță Tarață a plecat chiar din zona controlată de oamenii lui Culiță Tărâță care îi produceau periodic defunctului războaie ca acesta să-i plătească să îl apere sau să-i atace ”dușmanii”. O mișcare tipică de mercenari media prea incompetenți să poată construi ceva, dar destul de frustrați și negri în cerul gurii ca să poată demola ceva.

Dacă s-a încercat sau nu mituirea cuiva în vederea declarării incompatibilitatii lui Culiță Tărâță asta vom afla în curând când se va pronunța sentința pe această speță. Totuși, să încerci să dărâmi un membru de frunte al statului paralel legându-te de contractele lui cu DGASPC nu considerăm a fi o faptă de corupție veritabilă, ci mai mult o faptă de incompetență. Culiță avea afaceri suspecte la un nivel de o mie de ori mai mare decât cele cu DGASPC, cu nume importante începând de la Omar Hayssam și până la Tender. Să îl cauți la cartofii dați la un centru pentru persoane cu handicap era cea mai infantilă pistă pe care se putea merge.

Tare bine ar fi ca procurorii să nu se oprească aici, ci să meargă pe firul evenimentelor și să se vadă de unde au început, cine le-a intreținut și cel mai important de văzut cum s-au terminat. Dosarul de acum cu mituirea pentru constatarea incompatibilității lui Culiță este din punctul nostru de vedere cel mai neinteresant lucru de care se poate vorbi atunci când discutăm de persoane care i-au vrut răul lui Culiță Tărâță. Cei de care e vorbește acum, Arsene, Ștefan și grupul lor fac parte din echipa de juniori, dacă vrem să vorbim de personaje sau grupuri de interese care aveau planuri malefice la adresa lui Culiță Tărâță. Arsene si Stefan sunt mai degrabă pe lista de victime a lui Culiță de cât pe cea de potențiali agresori.
Cine știe, poate totuși un procuror cu mult curaj ajunge și la suspiciunile pe care le avem și noi legate de moartea lui Culiță Tărâță care, cu tot respectul pentru familia Tărâță, noi credem că i s-a tras chiar de la unii dintre ”prietenii” lui.

Iosub Robert

P.S.: Ca om care a avut foarte mult de suferit de pe urma războaielor cu Culiță Tărâță, cred cu tărie că nivelul negativ la care a ajuns în ultima perioadă a vieții Culiță s-a datorat exclusiv faptului că s-a înconjurat de incompetenți care l-au instigat încontinuu și care l-au dus în punctul de face răutăți și de a prezenta un pericol chiar pentru ”grupul de interese” din care făcea parte și care poate s-a lepădat de el pe motiv ca nu mai era controlabil.

Grupul infracțional format din oamenii care i-au făcut rost lui Culiță Tarață de multe războaie și care au pus cap în cap multe alte personaje din lumea politică sau economică nemțeană este înca activ, se ocupă în continuare de intoxicări și manipulări și încă fac mult rău acestui județ, dar nici această temă nu poate fi dezvoltată acum, ea fiind într-un stadiu final al unei investigații.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Constantinescu Radu Si Maria spune

    Toti au fost si sint la fel. Vedem ca judecata divina este singura dreptate

  2. Ioan Patrut spune

    Saracu, cum sa vorbiti voi de rau un om imaculat ca nea tarata

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate