De la școlile din Neamț la BRAIN INSTITUTE! Performanță remarcabilă în neurochirurgie pentru Mihaela Țarnă

1

Brain INSTITUTE a anunțat pe 21 iunie cine este câștigătoarea Testului de Neurochirurgie din iunie 2019. Este vorba despre Mihaela Țarnă – studentă în anul 6 medicină la Universitatea Carol Davila din București, absolventă a a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, Neamț. (click aici pentru postare)

BRAIN Institute este un spital specializat în neurochirurgie, găzduit de Spitalul Monza. Dr. Sergiu Stoica (supraspecializat în neurochirurgie vasculară și tumorală), alături de Dr. Tiberiu Maior (supraspecializat în neurochirurgia spinala) și Dr. Anca Vișan (specializată în neuro-anestezie), a reunit cea mai bună echipă de specialiști în neurochirurgie din România sub umbrela Brain Institute. De asemenea împreună cu dr. Bogdan Mocanu (supraspecializat in chirurgia ORL transnazală) formează echipa dedicată chirurgiei transnazale a adenomului hipofizar. Echipa de medici Brain Institute și-a propus să transforme neurochirurgia tradițională românească în una modernă, practicată în cele mai bune centre de neuroștiințe din lume. Periodic echipa Brain Institute organizează evenimente și stagii de pregătire pentru tânara generație de medici, rezidenți și studenți la medicina sub egida Brain Careers. (sursa Brain Institute)


„Mihaela Țarnă a participat în anii anteriori la câteva workshopuri organizate de noi. În 2018, deși avea emoții, s-a înscris la testul de neurochirurgie pentru prima oară. Povestește acum cu zâmbetul pe buze că își dorea să plece în primele minute după ce a citit subiectele, dar a primit încurajări să nu renunțe și să scrie tot ce știe. A rămas. Subiectele îi invitau pe studenți să gândească dintr-o perspectivă mai amplă un caz clinic, nu doar din punct de vedere teoretic. Deși nu a avut un punctaj satisfăcător la prima încercare, a privit testul ca pe o oportunitate, un punct de plecare al unui proces de învățare. Mihaela a ales să vină la BRAIN Institute să învețe mai multe. Zi după zi, fascinată de cazurile medicale și provocările lor nu a simțit cum au trecut cele 9 luni. Anul acesta participat din nou la testul organizat în iunie și a realizat cea mai bună lucrare. Perseverența și determinarea au fost răsplătite., declară reprezentanții Brain Institute pe Facebook.

Cum a fost experiența învățării în echipa BRAIN Institute pentru Mihaela în câteva cuvinte: „În calitate de student, pe lângă răspunsurile la orice întrebare în nicio zi petrecută la Brain nu m-am simțit vreodată judecată, dimpotrivă am fost mereu încurajată și motivată de întreaga echipă. Ca viitor medic, consider că am un atuu foarte important datorită acestui stagiu de pregătire și pe lângă aspectele practice, am experimentat o abordare diferită a relației medic-pacient, bazată pe respect și empatie. Recomand oricărui student, rezident să vină măcar o zi la BRAIN Institute pentru că ai ce învăța și ești tratat ca parte din echipă.”, se mai arată în postarea celor de la Brain Institute.

FOTO: Dr. Sergiu Stoica alături de Mihaela Țarnă și câștigătorii testului de neurochirurgie de la edițiile anterioare, medicii rezidenți Georgian Ciobotaru și Sebastian Pavel, care au ales să facă parte din echipa Brain Institute

Cazul lui Ianis din Neamț este unul dintre nenumăratele succese ale acestui institut performant. (click aici pentru detalii despre cazul IANIS)

Sursa info/foto: Facebook Brain Institute

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nicoleta spune

    Sincere Felicitari!
    Sa randuiasca bunul Dumnezeu ca toti cei ce trec prin mana Dvs…sa aibe sanse la o noua viata…
    Sa deveniti un medic adevarat cu frica de Dumnezeu!
    Doamne Ajuta!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate