„De la rădăcină”, acţiune de împădurire dedicată “Lunii Pădurii”

2

Asociaţia ,,Sens Civic’’ a participat vineri, 11.04.2014 la cea de-a treia ediţie a proiectului „De la rădăcină”, acţiune de împădurire dedicată “Lunii Pădurii”, eveniment ce se desfășoară în fiecare an în perioada 15 martie – 15 aprilie, fiind unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice ale anului. Constituie un moment bun de conştientizare a populaţiei privind importanța pădurii , a padurelucrărilor de regenerare specifice acestei perioade, pentru menţinerea continuităţii şi a echilibrului ecologic. Pădurea reprezintă un mijloc eficient de protecţia solului împotriva eroziunii, a alunecărilor de teren si deşertificării, contribuind semnificativ îmbunătăţirea bilanţului hidric, asigurarea purităţii apelor, precum și la ameliorarea factorilor climatici dăunători. Prin acţiunile de împădurire şi ocrotire a pădurii putem avea un aliat important împotriva efectului de seră, a încălzirii globale şi mai ales, împotriva schimbărilor climatice nedorite. Acțiunea de plantare „De la Rădăcină” reprezintă, de asemenea, o formă activă de protest față de tăierile abuzive de păduri.
“Anii trecuţi acţiunile s-au desfăşurat pe raza ocoalelor silvice Brateş (pe data de 26 aprilie 2012) şi Vaduri (16 aprilie 2013). Anul acesta acţiunea a avut loc pe raza Ocolului Silvic Brateş, Unitatea de Producţie IX Stejaru. S-au plantat circa 1000 de puieţi de brad si paltin de munte pe o suprafaţă de 2000 mp. Chiar dacă a fost ploaie şi frig, voluntarii Asociaţiei Sens Civic nu s-au lăsat intimidaţi si au mers la acţiunea de plantare înfruntând vremea capricioasă. Rolul acestui demers este de a conştientiza importanţa pădurii şi a respectului faţă de mediul înconjurător”, a declarat ing. silvic Ionuţ Fuioagă, responsabil cu acţiunile de plantare în cadrul Asociaţiei Sens Civic. La acţiune au participat voluntari din cadrul Asociaţiei Sens Civic, sub supravegherea şi îndrumarea directă a personalului Ocolului Silvic Brateş. “Apreciez faptul că voluntarii au suportat condiţiile meteo vitrege de astăzi de la această acţiune de plantare şi mai ales faptul că a majoritatea dintre ei sunt tineri. Este foarte important ca tinerii să fie încurajaţi să se implice în viaţa comunităţii cu atât mai mult cu cât ei sunt cei care vor continua acţiunile de a proteja şi întreţine bogăţiile naturale ale acestor locuri” a afirmat ing. silvic Nelu Oniga, şeful Ocolului Silvic Brateş.
Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Direcția Silvică Neamț, prin Ocolul Silvic Brateș, cu sprijinul Magazinelor Fyps. Voluntarii Asociaţiei Sens Civic vor participa şi la alte evenimente care presupun acţiuni de împăduriri, de ecologizare şi de conştientizare a opiniei publice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Teo spune

    Tot oamenii care au fost jefuiti de dreptul lor la reconstituirea propietatilor , odata de comunisti , si a doua oara de catra asa zisa administratie democratica , tot oamenii inselati si jefuiti trebuie sa participe la impadurire !
    Cei care au jefuit la greu propietatile oamenilor si au fefuit , taind ilegal mii de hectare de padure , munti intregi , sint bine mersi !
    Se pare caci nimeni nu misca un deget , pentru tragerea lor la raspundere , pentru dezastrele ecologice comise , cu efecte climatice extreme , care de fapt ne afecteaza pe noi pe toti.
    Este lesne de inteles , si de priceput de ce nu se doreste sa se faca dreptate , se musamalizeaza si se tergiverseaza nejustificat , aceasta problama atit de importanta pentru viata , pentru noi toti !

  2. de astazi coroi spune

    actiune pionereasca de propaganda ieftina si desantata.pentru a putea repara putin din ce au distrus maharii din exploatarile forestiere ar trebui ca jumatate din populati judetului sa planteze minimul doua luni in padurile distruse.massmedia nu ar trebui sa mai publice chipurile asasinilor de paduri care poarta ecusoane de romsilva sau cum se mai numesc.sper ca intr-o zi acestia sa raspunda pentru padurile distruse.l-am vazut in geaca rosie psd pe unul din marii distrugatori de paduri.acum se face ca planteaza salcami in zonele de protectie fiindca nu mai poate tine in mana puieti de brad,fag,stejar.este ca atunci cand duci criminalul sa vada cadavru propriei fapte.de geaba ne lasam cioc,barba,sau mergem cu 4×4 de 100.000euro criminal de padure scrie pe chipul nostru si este foarte greu de uitat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate