De ce pietonalul de weekend din fața Parcului Tineretului nu e o idee bună pentru oraș

4

Consilierul local Marius Novac are o experiență îndelungată în domeniul HORECA, o industrie care merge mână în mână cu zona de agrement și turism. În opinia acestuia, închiderea străzii din fața parcului central în fiecare weekend nu e o idee bună, nu pentru că orașul nu ar avea nevoie de o zonă pietonală de agrement, ci pentru faptul că părinții își supraveghează copiii la joaca pe carosabil stând pe bordură. Lipsesc cafenelele, terasele, băncile suficiente pentru numărul mare de familii care vin aici.

Există Curtea Domnească, dar nu oferă absolut niciun serviciu. Observăm ce se întâmplă cu decizia administrației de a închide porțiunea din fața parcului în fiecare weekend și de a permite copiilor, familiilor folosirea carosabilului. Părinții stau cu fundul pe bordură. Sunt doar câteva bănci, iar părinții trebuie să își observe copiii.

Cea mai de impact zonă în domeniul cafenelelor este bulevardul Republicii, este zona de veche de promenadă a orașului. Am putea închide de la sensul giratoriu de la Casa de Cultură și până la Teatru. Sunt în jur de 10-11 locații, dintre cele mai reprezentative. În perioada de weekend s-ar putea permite să se iasă cu mobilier, cu umbrele, altfel s-ar simți părinții, altfel s-ar simți copiii. Nu avem centru vechi, dar putem crea o locație de acest gen. Ar fi ceva inedit.”, a spus Marius Novac.

Deși e consilier local din partea PSD Piatra-Neamț, acesta este rezervat în a propune Consiliului Local ideea închiderii bulevardului Republicii din teama că ar putea fi respinsă din considerente politice.

Noi considerăm că ar fi o idee bună, mai ales că ar crește și adresabilitatea teraselor care, la rândul lor, plătesc taxe și impozite care în mare parte revin la bugetul local. Vă rugăm să ne scrieți în comentarii ce opinie aveți cu privire la crearea unei zone pietonale pe Bulevardul Republicii în weekenduri.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. eugen spune

    daca nici cu carciumele nu salvam economia tarii atunci este nasol…

  2. Dinu spune

    Este o idee foarte proasta cea de a inchide strada din fata parcului. Avem destule spatii sau strazi pretabile pentru actiunile respective. Daca spatiul din fata primariei deranjeaza “boierimea”, se poate utiliza strada 22 decembrie, care are suficient spatiu si nici nu stranguleaza circulatia auto.

  3. Adrian D. spune

    Da, cu observația că ar fi mult mai eficient ca drumul sa fie închis doar pana în dreptul trecerii de pietoni de lângă sediul ING ( intersecția cu str.22 decembrie, str.Durăului, str Calistrat Hogas urmând sa fie deschisa traficului rutier).

    De asemenea, nu vad o problema in cazul închiderii Piaței Ștefan cel Mare,(pana la Teatrul Tineretului, intersecția Bd. Republicii cu STR. Alexandru cel Bun rămâne deschisa-cum a fost și pana acum ) deoarece nu afecteaza prea mult traficul din zona.

    Într-adevăr, se va aglomera puțin Strada Ștefan cel Mare, doar nu cred ca afectează populația, fiind weekend, lumea nu merge la munca.

  4. Clau spune

    Mai repede ar putea fi inchisa definitiv, si „curatate” rutele alternative catre gara de masinile parcate smoc. Am putea sa ne deplasam 2-300m sa luam un card de la banca sau sa depunem 5lei in cont.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate