De ce nu vedeți emisiuni sau interviuri cu primarul Carabelea la ziarpiatraneamt.ro?

2

Mai mulți cititori ne-au întrebat de ce nu îl chemăm pe domnul primar Andrei Carabelea la emisiuni să discutăm cu el direct despre ceea ce scriem critic la adresa administrației locale, pentru a ne răspunde la întrebări.

Întrebarea este una cât se poate de legitimă și normală, iar faptul că primarul nu apare în emisiuni și interviuri la una dintre publicațiile cu rating serios în rândul pietrenilor și cu cele mai multe subiecte critice la adresa administrației locale este, de asemenea, o întrebare pe care și-o pune orice om normal la cap.

Răspunsul este unul foarte simplu. Primarul nu vrea sau poate nu are voie de la partid să vină să răspundă la întrebările dumneavoastră, puse prin intermediul nostru. Am făcut toate demersurile necesare, oferindu-i primarului toate variantele de interviu sau emisiune, ba chiar să transmitem dinainte întrebările și să introducem în interviu și ce teme vrea să discute. Am făcut aceste demersuri chiar și în scris. Am mers și am depus invitația cu număr de înregistrare la registratura primăriei.

Am făcut absolut tot ce era omenește posibil și, în schimb, știți ce a făcut primarul? După ce am depus cererea scrisă la primărie să îl invităm la emisiune, nu mai știa cum să ne refuze și ne-a dat în judecată că de ce am zis noi în ziar că podul de la spital nu trebuia dărâmat, că de ce am zis că sunt incompetenți în primărie, că de ce am zis că nu sunt locuri suficiente în creșele din Piatra-Neamț, că de ce am zis că primăria riscă să dea bani europeni înapoi și alte câteva aspecte critice, normale, publicate de noi la adresa municipalității.

Au estimat domnul primar și juriștii săi că am adus pagube de imagine de 10.000 de lei primăriei Piatra-Neamț și ne-a dat în judecată tot pe banii primăriei. Desigur că nu a dat pe nimeni în judecată să recupereze vreun leu de la cei care au pus Perla Invest pe chituci și de la cei care au distrus, vândut și sifonat din patrimoniul și bugetul municipiului Piatra-Neamț. În viziunea primarului Carabelea doar publicația noastră a adus daune primăriei și trebuie să fie trimisă în judecată, dar asta e. Mergem și la judecată.

Revenind la subiect, primarul Andrei Carabelea a refuzat toate variantele, chiar și cele umile pentru noi, de a veni în fața cititorilor noștri pentru a răspunde la întrebări și nu doar că a refuzat, dar văzând că insistăm, și-a creat și un motiv prin acționarea noastră în judecată. Acesta este primarul pe care l-ați ales cei care l-ați votat sau cei care nu ați fost la vot și i-ați lăsat pe alții să voteze pentru voi. Dacă vă place, votați-l din nou sau stați din nou în case la alegeri.

Vă prezentăm mai jos ultima noastră încercare de acum mai bine de jumătate de an și veți observa că nu e o simplă invitație, ci aproape o punere la dispoziție umilă din partea publicației noastre, doar ca să îl putem aduce pe Carabelea să răspundă la întrebările pe care dumneavoastră, cititorii, ni le puneți zilnic. Mai mult de atât nu aveam ce să facem.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Joker spune

    PDL conduce în Piatra Neamț ….. urmașii lor conduc în Piatra Neamț și PDL este sinonim cu jaful bugetului din Piatra Neamț. Perla Invest a fost o afacere a Primăriei,care ne-a costat. Telegondola,pârtia de ski, telescaunul care a funcționat o lună,toate sunt tepe gândite de PDL actual PNL

  2. FLORIN spune

    Este ”prezent”la cel putin 2 emisiuni pe saptamana unde spune aceleasi lucruri,saptamana dupa saptamana,ca va face si va drege,bineinteles,ca nu face si nu drege nimic.Aceleasi”probleme”semnalate si nerezolvate de luni de zile.Aceleasi promisiuni si scuze ridicole ca le va rezolva,la fiecare emisiune,ne-rezolvate nici in prezent.
    Acum a mai ”inventat”vezi tu doamne problema cu comunicarea,ca de aia este criticat…pai ce sa comunice,daca pe teren,in oras,este vraiste ?pai lumea nu vede?ce sa comunice daca nu are ce?
    Nu mai vb de chestiunea cu concediul si postarile…si modul cum s-a justificat…minciuni cap coada,se vedea de la o posta..este halucinant si de neinteles acest comportament cand putea foarte bine sa spuna ca a…gresit si..gata…
    Carabelea nu a inteles ca nimeni nu se opune acestor proiecte de modernizare in oras,insa,modul cum se deruleaza este vina lui 100% pe care trebuie sa si-o asume si nu sa vina cu scuze.
    NU NE INTERESEAZA SCUZELE,ESTE PLATIT REGESTE ,EL SI ECHIPA LUI ,SA-SI FACA TREABA
    Este inadmisibil sa nu gasesti 2 oameni intr-un an,sa acopere santurile,sa stranga pavelele si sa faca curatenie pe Decebal.
    INADMISIBIL.NU EXISTA SCUZE PENTRU ASA CEVA.TREBUIA SA SE DUCA EL PERSONAL SI SA ACOPERE SANTURILE ALEA DACA II ESTE ”FRICA”DE CURTEA DE CONTURI.
    EU ASTA FACEAM.
    Cum sa te rogi de Moldocor sa-si faca treaba saptamana de saptamana?E RIDICOL SI UMILITOR pentru acest oras.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate