De acum polițiștii din România pot da amenzi pentru jignirea unei persoane pe Facebook

7

amendaDupă un lung proces în care a fost contestat un proces verbal întocmit de un polițist și prin care era amendată o persoană care a jignit altă persoană pe Facebook, o instanță din România a decis că amenda de 500 lei a fost aplicată corect așa că de azi înainte orice polițist ne poate amenda pentru că jignim pe cineva pe facebook folosindu-se în mod absolut legal de acest precedent incredibil creat de o decizie definitivă dată de Judecătoria Târgu Bujor din județul Galați.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție nr. x din data de 13.11.2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 30.10.2013, ora 18:30, petenta, în timp ce se afla la domiciliul său, prin intermediul rețelei de socializare Facebook a adresat injurii și cuvinte jignitoare amenințând cu acte de violență pe numitul M N.

În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal nr. x, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea, are înserat faptul că petenta nu are de făcut obiecțiuni, recunoaște săvârșirea faptei, și că refuză să îl semneze.

Potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție savarsirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Cât privește controlul de temeinicie asupra procesului verbal contestat, instanța reține că fapta reținută de agentul constatator se probează, astfel încât acesta apare ca întemeiat.

Din toate dispoziții legale invocate, rezultă că adresarea de injurii și cuvinte jignitoare amenințând cu acte de violență pe numitul MN prin intermediul rețelei de socializare Facebook constituie contravenția prevăzută la art. 3 lit. c din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (,, savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice,,). Profilul de Facebook este un spațiu public, iar un mesaj postat nu poate fi asimilat unui mail privat. Astfel, rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuță poștală electronică. Profilul său personal pe Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre „prieteni” putând distribui informațiile postate de titularul paginii.

Rezultă că intimatul Inspectoratul Județean de Poliție avea obligația de a face dovada constatării contravenției. Or, în cauză, intimatul a depus la dosar copii după discuția de pe Facebook din data de 30.10.2013, Raportul de activitate al Poliției Târgu Bujor, copii după petiția lui MN, copii după declarația lui M N și a lui VA, copie după procesul verbal în care s-a consemnat refuzul de a da declarație și faptul că petenta este cea care a scris pe Facebook, semnând și copii după discuția de pe Facebook din data de 30.10.2013. De altfel, petenta recunoaște săvârșirea faptei și în plângerea contravențională formulată.

În aceste condiții, instanța poate verifica dacă fapta reținută în sarcina petentei a fost într-adevăr comisă, deci sancționarea sa apare ca legală.

În concluzie, față de considerentele expuse, reținând că intimatul a făcut dovada săvârșirii fapte de către petentă, instanța apreciază ca neîntemeiată plângerea formulată, urmând să o respingă. (Judecătoria Târgu Bujor, Sentința civilă nr. 101/2014, www.rolii.ro, definitivă) * sursa: www.legal-land.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. Vukovik spune

    DECI Usor , usor o luam dupa Practica Turceasca ! Oricum Cel Mai BINE ,ca sa nu te Jigneasca ! Sa nu ai de dat declaratii lui ,, FARFUI ,e Agentul din Benzile Desenate cu PIF si Hercule ,, cel mai bine sa NU i ti faci pagina de FACEBOOK , CE zice Dl GHITA Zice Bine , Aude cineva de Persoana Ta si se Uita pe Facebook sa vada ce e cu tine , Studii , Prieteni comuni , Poate ? se nimerste unul Pe Care Itamplator Sa l cunoasca si Persoana Interesata de Tine , Ca dupa sa vina cu o Povestioara ! sa vedeti ca Eu Va Cunosc , Am Auzit de D vstra BLa , Bla ,Ba .I mi amintesc ca Acum ceva TIMP , ADMIN de Aici a postat niste Poze Nu de pe facebook ci de pe alta retea , mai folosita in mediu Rural ,in care apareau Fel de FEl de Indivizi Incliftati , asezati prin fata a fel de fel de Farfurii in Costume PRC si cu diferite FAke uri pe la mana Sa i vaza Consatenii ,Ce personaj cu Staif sa Ajuns EL ! Era o vorba ,,Ca daca Nu ai Cont Pe FAceBOOOK NU Existi !! Ei BIne Ptr unii Prefer sa NU EXIST , Fara a fi IPOCRIT ,chiar Nu Am .

  2. Dumitru Chele spune

    dar cu dreptul meu la opinie cum ramane..? sa inteleg ca singurul mod de a inchide gura omului este pumnul in gura,, sa nu uitam ca acelasi lucu au facut-o si comunistii si din acest motiv a fost o revolutie,,,,

  3. Carmen Tutoveanu spune

    F bine:unii in lipsa de argumente arunca ocari!

  4. Mircea Mircea spune

    Să vedeți cum se comportă politia in vest față de cea din est, a europei mă refer, dar la noi nu-i precum la nimeni, politia este pentru a preveni incidente de orce natură nu să jegmaneasca populația indiferent de naționalitate, dar cu respectarea legii, însă cei din vest stiu că sunt plătiți de la bugetul de stat adică din taxele si impozitele oamenilor,ok greșeala se pedepsește da nu ca la noi vine polițistul te provoacă apoi te amendează pentru jicnire, frumos ne îndreptăm către epoca de aur

  5. ionut spune

    si de unde stie politistul CNP si adresa ta . unde locuiesti ???

    1. Ghita spune

      După Ip si apoi după tot ce ai postat poze cu familia ,prietenii,caine ,pisica si de aici
      ….

      1. prostu satului spune

        Măi, dar ce deștepți au devenit polițiștii! Acum sunt investigatori pe feisbuc. Mulți nu știu cum îi cheamă cu buletinul în mână și știu să identifice IP-ul. Ha, Ha, Ha!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate