Dacă se vrea, se poate – Un pas către normalitate. Mâncarea din spitalul de la Piatra-Neamț (FOTO)

2

Toată lumea ştie că noi suntem cea mai critică publicaţie la adresa Spitalului Județean din Piatra-Neamț. Din acest motiv, atunci când se întâmplă lucruri bune trebuie să fim corecţi şi să le apreciem.

De câteva luni de zile se lucrează la schimbarea modului în care sunt hrăniţi pacienţii. Se lucrează la noi reţete, la noi metode de livrare a mesei şi la creşterea calității acestui serviciu din spital. Încă nu s-a pus totul la punct, mai sunt lucruri care nu merg din cauza unor angajați sau din alte motive, mai sunt zile ăn care nu arată totul bine, secţii pe care încă nu s-a optimizat livrarea hranei dar progresele care se înregistrează sunt remarcabile.

Mai jos aveţi poze făcute în spitalul din Piatra-Neamț, la mâncarea livrată pacienţilor în zile diferite.

Această schimbare a început de aproximativ 2- 3 luni. Am încercat să obţinem informaţii oficiale sau fotografii de la dr. Chirița, cea care coordonează această activitate. Ne-a explicat, cu mult bun simț, că nu este totul gata, că mai sunt lucruri care nu sunt puse la punct şi ar prefera să spună ceva când este sigură că lucrurile merg bine în totalitate.

Noi am considerat totuși că eforturile și schimbările în bine trebuie arătate, mai ales că aceste lucruri se fac tot în plafonul de 11 lei pe zi de pacient, ceea ce chiar e o performanță ca la banii aceștia să se poată face ceva, așa că am obținut pe surse aceste poze incredibile făcute în ultimele luni în spitalul din Piatra-Neamţ, cu mâncarea ce a ajuns ulterior la pacienții internați.

Cine credea că vom apuca vreodată să vedem la Spitalul din Piatra-Neamţ aşa ceva?!

telegram ziar piatra neamt
Citește și
2 Comentarii
  1. Joker spune

    Sa primească fiecare mancare in funcție de cât cotizează. Multi nu ar primi niciun colt de pâine…….trăim încă în comunism.Multi primesc tratament fără a fi cotizat o zi din viata lor pentru sistemul de sănătate. Mulți analfabeți comentează în ziua de azi, fac scandal că nu este sau este rău, dar nu se întreabă și de ce nu cotizeaza?

  2. Tanase spune

    Bun! Cu mâncarea s-a rezolvat! A rămas problema medicilor care puțini știu ce e aia medicină ii numeri pe degete! Ar tb sa fie trimiși sa mai faca niste cursuri.unii te întrebi dacă sigur au terminat facultatea se medicină.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate