Curs festiv plin de emoții pentru absolvenții Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamț

0

Tinerii liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamț au sărbătorit joi, 17 mai, finalul celor patru ani de liceu. La eveniment au participat profesori, absolvenți, elevi din clasele mai mici și, bineînțeles, părinți ai absolvenților.

Îmbrăcaţi cu robe și purtând toci, elevii celor șase clase de a XII-a, reuniți în sala cinematografului Dacia, au trăit emoția cursului festiv.
Prezentatorii evenimentului, elevii Mircea Romilă și Emilia Toma, au precizat că promoția 2014-2018 s-a remarcat prin participările la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, dar și prin numeroasele implicări în viața liceului: organizarea de evenimente, prin reînființarea trupei de teatru sau prin atragerea de sponsori în vederea îmbunătățirii bazei materiale a școlii, precum și în viața comunității, prin nenumărate acțiuni de voluntariat.

După intonarea imnului Gaudeamus Igitur, directorul liceului,  domnul prof. Grigoruță Oniciuc, a ținut să transmită câteva cuvinte celor prezenți la festivitate: Sunteți absolvenții din anul Centenarului și îmi doresc, atunci când vă veți întoarce pentru revederi, acestea să fie într-o lumină deosebită, precum cea din decembrie 1918 […] Vă doresc în continuare mult succes. Nu uitați, atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se termină; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit. 

Manifestarea a continuat cu festivitatea de premiere a șefilor de promoție: Alexandru Ababei din clasa a XII-a C  (profilul real) și Teofana Verșanu din clasa a XII-E (profilul uman). Cheia „Rareșului” a fost înmânată mai departe, în mod simbolic, elevilor de clasa a XI-a cu cea mai mare medie și cu cele mai mari șanse de a deveni anul următor șefi de promoție. Este vorba despre elevele Ioana Maria Roca și Ilinca Mitrea.

De asemenea, în cadrul manifestării, doamna prof. Claudia Jora, directorul adjunct al Colegiul Naţional „Petru Rareş”, a făcut o trecere în revistă a elevilor reprezentativi pentru generația 2014-2018, care s-au remarcat în  activități de voluntariat,  cercetare sau artistice.

La final, sub privirile celor dragi, absolvenților le-au fost înmânate diplomele de absolvire, iar profesorii lor diriginți au strigat pentru ultima dată catalogul.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate