Curs de Actorie și Improvizație pentru copii, din 7 octombrie, la Biblioteca Județeană

0

Asociația PiatrArt, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, vă invită la Cursul de Actorie și Improvizație și Laboratorul de comunicare prin joacă BAU (Basic Attitude Upgrade). Cursurile se adresează copiilor și vor avea loc în Sala Info-Club I, din cadrul bibliotecii, începând cu data de 7 octombrie, în zilele de luni și marți.

La Cursul de Actorie și Improvizație ne dăm în spectacol, socializăm, ne îmbunătățim atenția, exersăm memoria, încercăm diferite posturi, imităm și mimăm, facem exerciții de dicție, investim în jocurile de rol, câștigăm încredere și autocontrol. Învățăm să ne concentrăm, dar ne și distrăm! Și pentru că prețuim expresivitatea și creativitatea, improvizăm și ne jucăm.”, precizează organizatorii.

Înâlnirile vor avea loc în fiecare zi de luni, de la ora 16.00 (grupa de vârstă 6-8 ani) și de la ora 17.00 (grupa de vârstă 9-12 ani).


Detalii și înscrieri: 0722.439.311

La BasicAttitudeUpgrade, Laborator de comunicare prin joacă, ne împrietenim, ne jucăm, construim diferite păpuși de mână și animăluțe, cărora le transferăm emoțiile noastre, spre a le pune apoi să acționeze în diferite situații și contexte. Imaginăm povești, ne exprimăm individualitatea și creativitatea. Discutăm despre emoții precum bucuria, tristețea, furia, teama, iubirea, le descriem, învățăm să le identificăm și să le gestionăm. Și pentru că joaca noastră este cât se poate de serioasă, ne sfătuim și găsim soluții împreună, căutăm antidoturi și scriem rețete de voie-bună.”, mai transmit organizatorii.


Întâlnirile vor avea loc în fiecare zi de marți, de la ora 16.00 (grupa de vârstă 8-10 ani) și de la ora 17.00 (grupa de vârstă 5-7 ani).


Detalii și înscrieri: 0744.523.153, laboratoruldecomunicare@gmail.com

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate