Cum se pregătesc cerșetorii din Piatra-Neamț pentru ”spectacol”

4

Majoritatea cerșetorilor din Piatra-Neamț se prefac că au diverse handicapuri sau răni pentru a obține mila publicului. Unii sunt atât de bătuți în cap încat chiar își provoacă unele răni neștiind cum să murdărească bandajele cu vopsea de ouă sau cu alte ingrediente folosite de colegii de breaslă.

Cel mai grav lucru în tot acest spectacol este că dincolo de cerșetorii care expun probleme false de sănătate, există grupări de indivizi care se ocupă de cerșetori cu handicap mintal, de regulă. Aceștia sunt luati și li se degradează intenționat starea de sănătate, sunt bandajați și puși să cerșească, banii fiind luați frecvent de cei care-i exploatează.

Desigur că aceasta formă de sclavie cu oameni care au diverse handicapuri ar putea fi dovedită dacă cineva ar avea timp să se ocupe de așa ceva, dar gurile rele spun că mafia cerșetoriei este o uzină de făcut bani bine pusă la punct și foarte bine ancorată în corupția generalizată de la noi.

Oricum, vinovatul principal pentru existența acestui fenomen este cetățeanul care se lasă impresionat și scoate din buzunar bani, în majoritatea cazurilor, pentru oameni care simulează afecțiuni medicale sau handicapuri. Și dacă tot puteți vedea în poza de mai sus operațiunea de bandajare a unei persoane cu handicap mintal care este pusă la cerșit, haideți să ne amintim de un cerșetor fără o mână a cărui carieră locală s-a încheiat în momentul în care l-am prezentat cu ambele mâini într-o filmare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Ion Ciubotaru spune

    Nu dati nui bagati in seama Fara profit nu mai cersesc

  2. cosmin gafincu spune

    va mai amintiti cati politisti locali , „romani ” , anafuri – au descalecat la hala orion pentru a-l pune la punct pe un cioban ?
    care , cu tupeu , isi vindea branza ( cei drept , fara forme legale , fara respectarea regulilor de igiena ) .
    comparati reactia autoritatilor in cele doua situatii .
    singurele entitati cu „handicap” , in aceste cazuri , sunt autoritatile .
    intrebare pentru mamaligarii din institutii : cine aduna banii , zi de zi , de pe urma acestor nenorociti ? nu va sunt cunoscuti , cumva ?

  3. Aiurica spune

    Ziarul tau devine interesant.

  4. Mira Juverdeanu spune

    De vina sunt cei care dau, ei intretin cersetoria . Considera ca fac ceva bun si isi mai spala niste pacate :)) cand de fapt intretin lenea , jegul si sclavia . Pentru ca ,da , asta e realitatea . Recomand si insist sa urmariti filmul Filantropia. E cat se poate de real si actual.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate