Cum reușește legea din România să lase copiii să moară – Carmen Suciu

0

Cel mai probabil ni s-a întâmplat tuturor să ni se ceară un dosar cu anumite acte, iar când ajungem cu acele acte înapoi, să ni se spună că nu sunt bune, că trebuie altele sau că mai e nevoie de ceva în plus, pentru că așa merg treburile în România. Dar ce ne facem când este vorba despre viața unui copil? Ce ne facem când este vorba despre un suflet care stă agățat de viață cu un fir de ață? Chiar nu se poate face nimic să funcționeze lucrurile normal și la noi?

Robert Iosub, Ziar Piatra Neamț: Mulți copii, foarte mulți copii de care nu știu nici eu nici dumneavoastră, nu au aceste șanse. Măcar autoritățile, simțiți că măcar încearcă ceva sau efectiv nu îi interesează? Vorbim de stat, în general.

Carmen Suciu: „În general, de stat statul stă, într-un fel, din punctul meu de vedere. Pentru că și acum, cu Marian, m-a durut foarte tare pentru că există un sistem de a obține acest formular, am reușit să aducem toate actele într-un timp util, făcând și câteva drumuri la București, pentru că acest copil este monitorizat la Spitalul Marie Curie din București, nu aici pentru că nu s-a găsit un medic pediatru cardiolog. Nu avem un medic atât de competent cum este domnul Nicolescu de la București și atunci am încercat să facem tot posibilul să ajungem permanent acolo. Chiar m-a durut foarte mult pentru că ne-au întors actele spunând că nu sunt OK, adică niște lucruri, adică la noi legea încă nu este clară și corectă să spui alb pe negru „asta îmi trebuie, asta fac”. Nu, la noi totul este așa, ambiguu și e vorba de viața unui copil, nu e vorba că nu am să îi duc de mâncare la un alt copil într-o zi, deci e o diferență de la cer la pământ.

Atunci eu am să vă întreb direct, pentru că dacă nu spuneți dumneavoastră lucrurile, alții nu au căderea să le spună. Copiii care sunt în situații similare dar nu au șansa să ajungă să fie ajutați de dumneavoastră sau de alt ONG care face la fel, au vreo șansă?

Nu! Sincer, nu. Categoric nu. Am fost cutremurată cu cazul unei copile de 7 ani, abandonată de părinți, crescută de bunica paternă, m-am confruntat cu acest caz în care am adunat chiar peste 100 mii de euro ca să o putem salva, deci România nu i-a dat nicio șansă, chiar mi-au și spus, „nu vă complicați pentru că nu are niciun sens, copilul nu va trăi, fiind un cancer foarte agresiv, limfatic, și nu are sens să vă complicați, va rămâne aici la spital la noi până în ziua când nu va mai fi și asta este”. Am trimis toate actele, nu am putut să cred totuși că așa cu nonșalanță ni s-a spus că în câteva luni va deceda copilul, am trimis toate actele reușind să l iau și le-am trimis la o clinică în Turcia, unde ni s-a dat garantat 100% că va fi copilul vindecat.

Asta când s-a întâmplat?

Acum trei ani.

Și copilul acum unde este?

„E remisat, merge la școală, e un copil foarte normal, un copil vindecat total.

Și la noi în spitalul din România era pregătit de…

Pot să spun că atunci chiar m-a ajutat Direcția Protecției Copilului de la Vaslui, am rămas surprinsă cât de tare s-au implicat acești oameni și câte eforturi au făcut ca eu sâ am o Ordonanță Prezidențială ca să pot scoate copilul din țară. Pentru că îmi trebuia procură de la părinți, care nici nu știam pe unde se află, nici bunica paternă nu știa, și așa de repede s-au mișcat, adică au angrenat un sistem întreg, adică dacă se vrea se poate, pentru că au adus un judecător care a dat o ordonanță președențială într-o sâmbătă. A luat în custodie domnul director al Direcției de acolo copilul. Deci dacă se vrea, se poate.”

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate