Cum decurge reînnoirea contractelor de parcare de reședință în Piatra-Neamț (VIDEO)

1

La Parking se lucrează constant pentru a recupera decalajul contractelor de parcare de reședință care nu au putut fi reînnoite în lunile care au trecut.

Potrivit managerului Parking, Ionuț Moroșanu, s-a ajuns la reînnoirea contractelor care au expirat în luna mai. Se estimează ca, până în septembrie, situația să ajungă la zi, în sensul în care să se reînnoiască toate contractele expirate până în iulie, inclusiv.

Zilnic este aglomerat, unele persoane vin și fără programare și, de asemenea, sunt multe cereri de reînnoire trimise prin email. La sediu s-au încheiat peste 4000 de contracte, cu o medie de 210 contracte pe zi.

În curând urmează să se implementeze o nouă aplicație care ar putea facilita reînnoirea contractelor în mediul online pentru a evita aglomerația de la sediu și așteptarea în cozi.

Momentan nu au început lucrările pe culoarele de mobilitate urbană, lucrări care amenință sute de locuri de parcare de reședință. Potrivit directorului Parking, odată cu începerea lucrărilor, cei care aveau 2 locuri de parcare vor pierde unul în favoarea unei persoane care și-a pierdut locul din cauza implementării proiectului de mobilitate urbană. Vestea bună este că se lucrează la crearea de noi parcări, primele locuri fiind disponibile în zona Precista și se așteaptă soluții și pentru zona Calea Romanului.

Parking reia apelul către cetățenii ale căror contracte de utilizare a locurilor de parcare de reședință au expirat sau urmează să expire, să aștepte să fie contactați de către angajații Parking pentru a stabili împreună programarea pentru reînnoirea contractului de utilizare loc de parcare de reședință. Rolul acestor programări este ca niciunul dintre titularii de contracte de utilizare a locurilor de parcare de reședință să nu piardă locul de parcare.

S-a reluat și serviciul de blocare – deblocare pentru titularii de contracte de parcare de reședință. Un număr de telefon lăsat la vedere în autoturism poate scuti de neplăcerea cauzată de blocarea roților autoturismului. Reamintim numerele de telefon pentru serviciul blocare – deblocare: 0748146887 și 0742088757.

Puteți urmări noutățile pe pagina de facebook SC Parking SA sau pe site-ul parkingsa.ro.

Mai multe detalii în materialul video.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
1 Comentariu
  1. Nicu spune

    De ce nu se poate prelua un alt loc liber de parcare, dacă acesta este mai aproape de domiciliul deținătorului legal al unui autoturism ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate