Culmea disperării! PSD acuzat de soarta animalelor de la grădina zoo din Piatra-Neamț și ziarpiatraneamt.ro de fakenews

1

Într-o încercare disperată de a denatura adevărul, publicația tvmneamt.ro afirmă că de fapt animalele de la gradina zoo din Piatra-Neamț au fost mutate în condiții mai bune – lucru fals și care se poate vedea în imaginile din articolele de mai jos. În ceea ce privește explicațiile, vom încerca să detaliem în cele ce urmează.

În lipsă de argumente se spune că de fapt ziarpiatraneamt.ro este un ziar PSD-ist și PSD are un plan de denigrare a primăriei Piatra-Neamț – prin urmare acesta este motivul pentru care spunem noi de animalele de la zoo, deși toată lumea știe că de departe publicația noastră este cea mai implicată în protecția animalelor, și asta nu de azi, de ieri. Atât au putut sărmanii de ei la capitolul argumente… PSD e de vină.

Tot în apărarea unor fapte care nu pot fi apărate se spune că noua gradină zoo unde au fost mutați râșii și ratonii are nu știu câte hectare unde animalele se simt bine. Nu contestă nimeni faptul că acea grădină are „x” hectare doar că acelea sunt împărțite între o mulțime de animale. Dacă la Piatra-Neamț era pușcărie de animale, la noua grădină zoo este lagăr de animale.

În ceea ce privește restul minciunilor legate de demersul nostru înspre binele animalelor, nu putem spune decât atât: ar fi o risipă inutilă de energie dacă am încerca să demontăm fragment cu fragment fiecare inepție. E suficientă și mai mult decât evidentă disperarea celor care în lipsa unor argumente solide dau vina pe PSD și vă spun că animalele sunt mutate într-un spațiu de nu știu câte hectare dar care în realitate e plin de cuști.

Domnilor de la primărie și domnilor care încercați cu disperare să le luați apărarea, avem o veste proastă pentru voi. Oamenii din Piatra-Neamț nu sunt atât de naivi pe cum îi credeți voi. Oamenii au ochii să vadă și minte să discearnă. Mai citiți și voi comentariile propriilor aberații postate și poate, măcar în al 12-lea ceas vă veți convinge de faptul că nu puteți păcăli pe nimeni atât de ușor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Kane spune

    Asta cu PSD-u nu o poți nega, ești părtinitor PSD. Unde sunt probleme cu PSD scrii articole din alea prin care ii scoți din rahat, iar unde sunt ceilalți, tragi în ei cât poți. Poate în situația dată nu e (chiar) PSD de vină, deși sunt mulți din cei care au votat desființarea și de la PSD, însă, cand strigi de 100 de ori „lupul” aiurea, când chiar sunt probleme nu mai ai credibilitate.

    ADMIN: Cei de la PSD nu au votat desfiintarea zoo…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate