Cu alcool „la bord”, a pierdut controlul mașinii în intersecție la Humulești

0

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 21 septembrie, în jurul orei 19.00, în intersecția de la Humulești.

foto de la cititor ZiarTarguNeamt.RO

Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț a reieșit că în timp ce un bărbat, de 37 de ani, din Tîrgu-Neamț, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din direcția Vânători-Neamț spre Piatra Neamț, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe strada Mihail Sadoveanu, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din Timiș„, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

„Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui din Tîrgu-Neamț, iar în cazul celuilalt conducător auto a indicat o valoare negativă„, ne-a declarat sursa citată.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate