CSA interzice temporar activitatea SITAL ASIGURĂRI – BROKER DE ASIGURARE

0


Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea cu interzicerea temporară a exercitării activităţii de asigurare a Societăţii Comerciale SITAL ASIGURĂRI – BROKER DE ASIGURARE S.R.L.

Decizia 534/09.08.2011 a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.

Prin Decizia CSA nr. 332/22.04.2010 s-a dispus suspendarea, la cerere, a desfăşurării activităţii de broker de asigurare a societăţii SITAL ASIGURĂRI – BROKER DE ASIGURARE S.R.L., pe o perioadă de 12 luni, cât şi obligaţia de a rezilia contractele cu societăţile de asigurare, precum şi achitarea debitelor către acestea.

Ca urmare a faptului că societatea nu a răspuns la notificarea transmisă de CSA, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât înlocuirea măsurii de suspendare a desfăşurării activităţii de asigurare cu interzicerea temporară a exercitării activităţii de asigurare.

Reluarea activităţii S.C. SITAL ASIGURĂRI – BROKER DE ASIGURARE S.R.L. se dispune prin decizie motivată a CSA.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsurile dispuse în cazul Societăţii Comerciale SITAL ASIGURĂRI – BROKER DE ASIGURARE S.R.L. nu au implicații asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să își producă efectele în condițiile stabilite la data semnării.

***

Despre CSA

CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuții de autorizare, supraveghere prudenţială și control a activității de asigurare în România, precum și cu atribuții de emitere a normelor de aplicare a legii.

Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.

CSA este membru cu drepturi depline al EIOPA – Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC – Comitetul European pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale și IAIS – Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea și amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate