Criză de cipuri în Europa, pe fondul pandemiei

0

Comisia Europeană a anunțat astăzi, 8 februarie, că este necesar un Act european privind cipurile.

Cipurile semiconductoare sunt elemente constitutive esențiale ale produselor digitale și digitalizate. De la telefoane inteligente și automobile, până la aplicații și infrastructuri critice pentru asistență medicală, energie, comunicații și automatizare industrială, cipurile sunt cruciale pentru economia digitală modernă. Pandemia de COVID-19 a evidențiat o deficiență a ecosistemului, atât Europa, cât și alte regiuni din lume confruntându-se cu o penurie semnificativă de cipuri. Industriile din UE fabrică numeroase tipuri de produse de înaltă tehnologie, dintre care cipurile sunt componente esențiale, arată Comisia Europeană.

În iulie 2021, Comisia a lansat Alianța industrială pentru procesoare și tehnologiile semiconductorilor, care reunește întreprinderi, reprezentanți ai statelor membre, mediul academic, utilizatori, precum și organizații de cercetare și tehnologie, cu scopul de a identifica lacunele actuale în ceea ce privește producția de microcipuri și evoluțiile tehnologice necesare pentru ca întreprinderile și organizațiile să prospere, indiferent de dimensiunea lor.

Prin Actul privind cipurile, UE consolidează și extinde și mai mult o astfel de colaborare în cadrul sectorului pentru a implica toți actorii din lanțul valoric, inclusiv proiectanții și actorii din partea cererii.

Ce este Actul european privind cipurile?

Comisia a adoptat o comunicare, două propuneri de regulament și o recomandare. Comunicarea prezintă strategia europeană și motivațiile care stau la baza pachetului.

Parlamentul European și statele membre vor discuta acum, în cadrul procedurii legislative ordinare, propunerea Comisiei de regulament privind un Act european privind cipurile. Odată adoptat, regulamentul va fi direct aplicabil în întreaga UE.

Între timp, statele membre sunt încurajate să dea curs recomandării. Aceasta stabilește un set de instrumente pentru monitorizarea și atenuarea perturbărilor din ecosistemul cipurilor. Ea prevede acțiuni imediate care ar putea fi luate dacă sunt adecvate pentru a contribui la depășirea penuriei actuale înainte de intrarea în vigoare a regulamentului.

Cum va aborda Actul european privind cipurile problemele actuale?

Actul european privind cipurile reprezintă o ocazie unică pentru Europa de a acționa împreună cu toate statele membre, în beneficiul întregii Europe. Cu toate acestea, penuria actuală de cipuri este o problemă sistematică, fără o soluție rapidă.

  • Pe termen scurt, setul de instrumente stabilit în recomandare va facilita imediat coordonarea dintre statele membre și Comisie. Acesta va permite să se discute și să se decidă cu privire la măsuri oportune și proporționale de răspuns la criză, dacă va fi necesar.
  • Pe termen mediu, Actul privind cipurile va consolida activitățile de producție din Uniune și va sprijini extinderea și inovarea la nivelul întregului lanț valoric, abordând securitatea aprovizionării și urmărind sporirea rezilienței ecosistemului.
  • Pe termen lung, va menține poziția de lider tehnologic a Europei, pregătind în același timp capacitățile tehnologice necesare care să sprijine transferul de cunoștințe de la laborator către fabrici și poziția de lider tehnologic a Europei pe piețele inovatoare din aval.

Inițiativa „Cipuri pentru Europa” va fi pusă în aplicare prin programele Europa digitală și Orizont Europa, utilizând pentru majoritatea acțiunilor sale noua întreprindere comună a UE pentru cipuri. Europa digitală sprijină consolidarea capacităților digitale în domenii digitale esențiale: acelea în care tehnologia semiconductorilor sprijină creșterea performanței, în special calculul de înaltă performanță, inteligența artificială și securitatea cibernetică, împreună cu dezvoltarea competențelor și implementarea centrelor de inovare digitală. Programul Orizont Europa sprijină cercetarea preconcurențială intensivă, dezvoltarea tehnologică și inovarea în domeniul materialelor și al semiconductorilor.

Inițiativa se va baza pe poziția de lider a Europei în domeniul cercetării, inclusiv pe capacitățile principalelor sale centre de cercetare și ale principalilor furnizori de echipamente de producție, și pe sectoarele puternice ale utilizatorilor.

Propunerea de regulament urmează să fie discutată de către Parlamentul European și Consiliu. Comisia va oferi asistență colegiuitorilor în vederea ajungerii la un acord cât mai curând posibil.

Mai multe detalii în comunicatul Comisiei Europene – aici – CLICK.

Citiți și: Suveranitatea digitală: Comisia propune un act privind cipurile pentru a face față penuriei de semiconductori și pentru a consolida poziția de lider tehnologic a Europei

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate