Creșterea cu 40% a pensiilor a trecut la vot în plenul reunit al Parlamentului
Plenul reunit al Parlamentului a votat marți, 22 septembrie, creșterea cu 40% a pensiilor, promovată de PSD.
Parlamentul a votat creșterea cu 40% a pensiilor, promovată de PSD.
242 de parlamentari au votat pentru creșterea pensiilor cu 40%, așa cum a vrut PSD, în loc de 14%, varianta PNL.
Parlamentul s-a reunit de la ora 13:00, în plen, pentru rectificarea bugetară. Comisiile reunite pentru buget au adoptat, săptămâna trecută, raport de admitere cu amendamente la iniţiativele legislative. Amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14% şi rămâne forma în vigoare de creştere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii.
De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate și adoptate de plen, ar trebui majorate și salariile profesorilor din acest an, iar autoritățile locale ar urma să primească mai mulți bani.
Punctul de pensie era planificat să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menţinută, cum e în prezent prevăzut de lege, la 1.775 lei.
Liberalii au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională.
surse: DIGI24, G4Media.ro