COVID-19: Noi verificări în Neamț, în zonele aglomerate

0

Ieri, 11 iulie a.c., în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate 116 de restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 11 iulie, peste 90 de polițiști,  jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, cluburile, pub-urile și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 39 de societăți comerciale, la două dintre acestea fiind identificate nereguli privind măsurile de diminuare a impactului riscului.

În baza Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 3 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții,11 pentru fapte de natură economică și 6 conform Legii nr. 61/1991. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 6.900 de lei.

Pe linie rutieră, în urma controalelor efectuate în trafic au fost verificate 127 de mijloace de transport public în comun și alte mijloace de transport, fiind aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, în valoare de 37.555 de lei.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională în baza Legii nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat elecronice fiscale, în valoare de 1.500 de lei.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate