Copil de 9 ani implicat într-un accident rutier/Acesta a fost transportat la spital
La data 21 octombrie a.c., ora 15:58, Mibpolițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Târgu-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN15B, în localitatea Vânători Neamț, s-a produs un accident rutier.
Cu ocazia cercetării la fața locului polițiștii au constatat faptul că, în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un atelaj hipo pe DN15B în localitatea Vânători Neamț, având direcția de deplasare spre Târgu-Neamț, ar fi pierdut controlul asupra atelajului și ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, fiind acroșat de un ansamblul de vehicule, condus de un bărbat de 45 de ani, din Tulcea.
În urma impactului a rezultat accidentarea unui minor, în vârstă de 9 ani, pasager în atelajul hipo, acesta fiind transportat la o unitate medicală.
Atât conducătorul atelajului hipo cât și conducătorul ansamblului de vehicule au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Neamț
