Copiii de la Elena Doamna ajută familia din Dobreni rămasă fără casă

1

Incendiul care a mistuit în ianuarie casa unei familii din Dobreni și a lăsat șapte suflete fără puțina agoniseală i-a impresionat puternic pe copiii Complexului de Servicii Elena Doamna din Piatra- Neamț care au decis să se implice. Ei știu cel mai bine cât de important este să fii generos și cât de mult contează o mână de ajutor la momentul potrivit. Astfel, asistații Centrului împreună cu angajații au adunat de-a lungul a două săptămâni hăinuțe și jucării pentru a le dărui celor patru copiii ai familiei dar au pregătit câte ceva și părinților și bunicului.

Marți, 2 februarie, încărcați cu saci cu haine, cu pachete cu dulciuri, detergenți, cosmetice și jucării au mers la Dobreni să ducă darurile. Pentru această întâlnire adolescenții care sunt elevi la clase cu profil bucătar-cofetar au pregătit și platouri cu prăjituri în speranța că astfel le vor aduce puțină veselie și speranță celor șapte oameni greu încercați. Întâlnirea a fost emoționantă pentru ambele părți, cu toții având lacrimi în ochi. „Gestul pe care l-am facut astazi a fost unul de compasiune și de solidaritate și am vrut să fim alături de acești copii“, a spus Sorin Chiperi, unul dintre asistații centrului. Darurile oferite din suflet și bucuria adusă i-a făcut pe copiii centrului de plasament să realizeze că sunt norocoși, chiar dacă ei nu se bucură de căldura unei familii. „Starea de bine pe care mi-a adus-o astăzi această activitate, m-a facut sa îmi dau seama cât de multe am și cât sunt de norocoasă” a spus și Petronela Nechitei.

„Acești copiii ne-au oferit tuturor o lecție de viață, o dovadă clară de empatie și generozitate. Fiind de mici supuși unor provocări nedrepte ale vieții, au învățat să fie aproape de semenii lor și-și deschid cu candoare sufletele spre cei aflați în suferință, făcând acte de caritate fără a aștepta recunoștință. Inițiativa acestui gest caritabil a aparținut Anei Maria Păduraru, șefa CS Elena Doamna și copiiilor, dovedind încă o dată că avem în sistem oameni de care suntem foarte mândri“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Pe 9 ianuarie un incendiu puternic a distrus integral casa unei familii din Dobreni. Cei șapte membri; patru copii cu vârste cuprinse între doi și șaisprezece ani, părinții și bunicul lor, în vârstă de 65 de ani, au scăpat cu viață dar au rămas fără nimic și dorm acum cu toții într-o bucătărie mică, de trei pe patru metri.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. MARCEL spune

    TOT OAMENII sarmani s au gandit si sarit in Ajutorul ,altor sarmani , care au fost loviti de Soarta ! BRAVO LOR ,puteau sa spuna foarte bine Si ce i cu asta , pe NOi cine ne ajuta ,dar probabil si faptul ca unii din ei sunt ,au aceeasi varsta ca fata mai mare Diana ,a familiei respective a contribuit la Gestul lor nobil ! Uite ca daca se vrea Se POATE !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate