Copiii Centrului Elena Doamna au fost „iepuraşi de Paște“ pentru semenii lor

0

Asistaţii Centrului de Plasament Elena Doamna din Piatra Neamţ au dat dovadă de sensibilitate şi generozitate și s-au transformat pentru scurt timp în adevărați „iepurași de Paște“ pentru alți copii aflați în dificultate.
Aceștia au mers miercuri, 27 aprilie, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Hara în comuna Dragomireşti, unde au vizitat mai multe familii nevoiaşe, cu mulţi copii. Asistaţii centrului şi voluntarii le-au dus celor mici  hăinuţe, dulciuri, fructe, obiecte de igienă personală dar şi multe daruri create de ei înşişi, cu specific pascal. Au vrut astfel să le umple sufletele de bucurie celor mici dar si părinților cu diferite cadouri pe care le-au pregătit din ceea ce au ei, cu multă dragoste și dăruire. Acțiunea a fost una deosebit de sensibilă, copiii fiind mereu cu ochii umezi. Au schimbat impresii, s-au cunoscut mai bine și și-au promis ca se vor mai vedea. De altfel, toată Săptămâna Mare a fost în Centrul Elena Doamna una cu o încărcătură spirituală deosebită.
Copii au mers la slujbele religioase și au pregătit tot felul de daruri pentru semenii lor.
Pe de altă parte, s-au bucurat din plin și de zilele de vacanță, ei participând împreună cu membrii Asociației Hara la diverse activități specifice acestei sărbători ce au avut loc la Galleria Mall.
Surprize frumoase și ieșiri în oraș sau în natură le-au oferit și alți parteneri de suflet (Asociația Next Generation Capital, Fundația My Brother’s Keeper, voluntari) care sunt totdeauna alături de copiii Centrului Elena Doamna.

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate