Copiii au dat foc unui stog de fân. Flăcările s-ar fi putut propaga la o locuință din Neamț

0

La ora 14:16, prin apel la 112, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un stog de fân din sat Nistria, comuna Boghicea.


La locul solicitării au fost alocate două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj cu o ambulanță SMURD.
Au ars aproximativ 4 t de fân cu posibilitatea propagării la o locuință ce se afla în apropierea acestuia.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Nu au fost victime.

a transmis ISU Neamț

RECOMANDĂRI
Având în vedere faptul că astfel de evenimente pot produce pagube materiale importante dar și pierderea de vieți omenești, pompierii nemțeni recomandă părinţilor, bunicilor şi tutorilor legali ai copiilor, respectarea unor reguli salvatoare:
• păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu au acces copiii;
• înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă;
• nu lăsaţi copiii singuri în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau alte aparate electrice aflate în funcțiune;
• învăţaţi copiii cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.
• NU lăsaţi focul deschis nesupravegheat, nu îi lăsați să se joace cu focul;
• NU permiteţi accesul copiilor nesupravegheaţi, în depozitele de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri etc., cu mijloace care pot produce incendii.

Învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în astfel de situații critice:
• dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
• dacă nu poate părăsi locuința, să sune la 112 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
• să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
• dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
• atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate