Controale și amenzi pe capul transportatorilor rutieri din Neamț

0

Optzeci și opt de transportatori rutieri au fost verificați de ITM Neamț în perioada 19 – 28 noiembrie. Inspectorii  de muncă au controlat modul în care sunt respectate  prevederile referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto.

Cu prilejul verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele deficienţe:

Angajatorii nu respectă dispoziţiile privind organizarea timpului de muncă; nu au prezentat evidenţele privind timpul de muncă a conducătorilor auto; nu evidenţiază în foaia colectivă de prezenţă ora de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru; nu respectă dispoziţiile legale referitoare la munca în zilele de sărbători legale; nu fac dovada acordării unui spor la salariu pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal; nu respectă dispoziţiile legale referitoare la munca de noapte, respectiv nu fac dovada acordării sporului de 25% din salariul de bază pentru orele prestate în timpul nopţii.

De asemenea, angajatorii nu fac dovada informării salariaţilor, prin act adiţional încheiat la contractele individuale de muncă ale acestora, cu privire la data plăţii drepturilor salariale şi nu respectă prevederile legale referitoare la obligaţia de a completa dosarul personal al fiecărui salariat cu cel puţin actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, acte de studii/ certificate de calificare, precum şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registru.

S-au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 3.000 lei si 2 angajatori au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 108/1999, pentru neprezentarea documentelor solicitate de catre inspectorii de muncă.

  • Informații furnizate de Ioan Popescu, inspector şef ITM Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate