Controale la depozite și transporturi de lemn în Neamț

0
ARHIVA

La data de 30 iunie, în baza unui plan propriu de acțiune, echipe mixte formate din  polițiști ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, polițiști din cadrul Poliției orașului Bicaz şi reprezentanți ai Ocolului Silvic Bicaz au desfășurat o acțiune operativă, pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice și  a protejării fondului forestier național.

În acest context, au fost desfășurate activități specifice la două depozite de material lemnos, din Bicaz.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

De asemenea, ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea valorică a cantității de aproximativ 10 m.c. material lemnos, în valoare totală de aproximativ 2.100 lei.

***

Totodată, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au verificat legalitatea unui transport de 36,50 m.c. material lemnos, efectuat la data 28 iunie a.c., de către o societate comercială, din Bicaz-Chei, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de transport ilegal de material lemnos și fals informatic.

sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate