Contabilul Primăriei Bîrgăuani, găsit în stare de incompatibilitate

1

Gavriluț Radu Sebastian, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei comunei Bîrgăuani, Județul Neamț a fost găsit în INCOMPATIBILITATE de Agenția Națională de Integritate, în perioada 15 aprilie – 09 iulie 2014. Potrivit inspectorilor ANI, acesta a deținut și exercitat simultan funcția publică de conducere de șef serviciu Contabilitate în aparatul de specialitate al primarului și funcția de contabil în cadrul Școlii Gimnaziale Bărgăuani, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Gavriluț Radu Sebastian a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază.

Potrivit legii, ”funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […] c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori alte unități cu scop lucrativ din sectorul public […]”;
”Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cristina Axinte spune

    Ma mir cum mai este inca in functie acest individ.Functia de sef serviciu contabilitate la Primaria Birgauani cum a fost ocupata ca nu se stie de niciun concurs.Dar despre abuzurile in serviciu din perioada 2014-2018 cat se stie?
    Ar trebuie ca ANFP Bucuresti sa faca un control pe tema ocuparii functiilor publice la aceasta primarie dar acest lucru nu se va intampla.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate