Consultări publice cu directorii unităţilor de învăţământ, asistenţii medicali şcolari şi reprezentanţii centrelor de permanenţă

0

Astăzi, 15 ianuarie, a avut loc prima dintre cele patru runde de consultări publice inițiate de primarul Dragoș Chitic cu reprezentanți ai principalelor categorii socio-profesionale din oraș, întâlniri programate a se desfășura anul acesta în perioada 15-18 ianuarie. 


Întâlnirea a avut loc la sediul instituției, începând cu ora 14:00, iar la această primă rundă de consultări au participat directorii unităților de învățământ din municipiu, reprezentanți ai medicinei școlare și ai centrelor de permanență din Piatra-Neamț.


A devenit un obicei ca la începutul fiecărui an să organizez întâlniri consultative prin intermediul cărora să identificăm punctele în care trebuie intervenit pentru a funcționa mai bine din punct de vedere administrativ. Educația și sănătatea reprezintă priorități pentru Primăria Municipiului Piatra-Neamț, iar întâlnirea de astăzi consider că a fost utilă în asigurarea celor mai bune condiții de funcționare a unităților școlare precum și a centrelor medicale administrate de municipalitate, a declarat primarul Dragoș Chitic.


Condițiile oferite de unitățile școlare, calitatea procesului educațional, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite, proiectele de investiții din fonduri europene pregătite de municipalitatea pietreană pentru școlile din oraș, implicarea activă a unităților școlare în viata comunității, precum și oferirea de servicii medicale de calitate în centrele de permanență și cabinetele medicale școlare au fost principalele teme dezbătute în cadrul acțiunii de astăzi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate