Constantin Teodorescu, scrisoare deschisă înainte de alegeri

2

”Scrisoare deschisă,
intrăm în linie dreaptă în alegerile locale 2016. Peisajul politic începe să prindă contur, lucrurile se așează încet, dar sigur, pe făgașul lor. Persoane noi în partide noi, persoane vechi în partide vechi, sau tot de felul de noi rearanjări politice, unii se mai gândesc, alții se răzgândesc, etc. Iată perioada în care eu nu mă regăsesc niciodată, iată perioada în care stau liniștit și privesc. Apoi, revin în echipă. Partidul meu de suflet a fost și va fi PNL. Aici m-am regăsit acum mulți ani, atunci când mulți nu erau acolo, atunci când mulți erau împotrivă, atunci când eram puțini. În fine, trecutul este trecut, viitorul contează. Regulile campaniilor electorale nu se schimbă niciodată, doar actorii. Ciclic, vin promisiunile, vin ofertele, vin planuri mărețe. Ce speram să nu regăsesc în 2016 era votul negativ, votul care ne-a ucis nația, care ne-a scos la urne nu pentru un proiect, ci pentru a nu ieși primar sau consilier o anumită persoană, sau mai rău, ne-a scârbit și nu am ieșit din casă în ziua votului. Dar cum fiecare este liber să-și ducă campania după propria gândire, lăsăm să curgă lucrurile așa. Întrebarea care se naște firesc în mintea alegătorului este unică: unde ai fost ultimii trei ani și jumătate ? Cine are răspuns pentru această întrebare, are și votul. Firesc este să te prezinți cu ceea ce ai făcut, ce faci și ce ai de gând să faci, și mai ales cum … ? Mergând mai departe, țin să aduc la cunoștință candidaților, fie ei din orice partid sau independenți, că electoratul nu mai poate fi mințit, electoratul s-a cizelat, nu mai crede în promisiuni și nu mai crede în schimbare. Domnule viitor primar, promit că veți avea parte de primul referendum de schimbare dacă nu veți fi primarul care spuneți că veți fi !!! Cetățenii orașului sunt cei care vă conduc, și nu invers, cei ce vă vor vota sunt cei ce vă vor da jos! Așadar, pentru cei care au nelămuriri în privința intenției mele de vot, rog nu mai faceți mici speculații, voi vota PNL, voi susține PNL, eu și toți cei care vor fi alături de mine, câți vor vrea, patru cinci voturi poate mai mult, nu se știe. Dar cei care vor fi alături de mine la acest vot, vor fi alături de mine și de ideologie, oricând. Ce-mi doresc cu adevărat este stabilitate, transparență și evident schimbarea mentalității tuturor celor care lucrează în Primărie și la societățile acesteia. Cert este că schimbarea nu se mai poate face de sus în jos, ci de jos în sus. Numirile să nu mai fie politice iar cei care muncesc cu adevărat să fie cei care să aibă un cuvânt de spus. Repet, cine va înțelege asta va avea susținere în alegeri, dar mai ales după. Respect!

Constantin Teodorescu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Sergiu spune

    Eu spun ca mai bine se abtinea…

  2. PRU diaspora spune

    Interesant ce a facut d-l pentru orasul Piatra Neamt.Mai bine isi facea un raport de activitate sa vedem si noi pe ce si-a pus semnatura.De ce am vota PNL ul?
    Nimeni,nici chiar PRU nu poate promite nimic,ci doar poate incerca sa schimbe ceva.
    Daca are cu cine cum bine spunea Nicolae Iorga!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate