CONSTANTIN MATASĂ despre Târguri şi iarmaroace la Neamţ

Târgurile sau bâlciurile care se făceau în vechime, în regiunea muntelui, aveau o însemnătate deosebită pentru viaţa românească de atunci. Târgurile – de obicei numai la zile mari – se făceau pe vârfuri de munte, pe platouri cu padini şi privelişti frumoase şi totdeauna în calea drumurilor mari. Astfel de târguri – numite azi iarmaroace – erau rare, odată pe an şi constituiau un bun prilej nu numai pentru schimbul obişnuit de mărfuri, vie mai ales, dar şi pentru legăturile dintre oameni. Se împrospătau prietenii vechi, se legau altele noi şi se puneau la cale căsătorii, pentru că nu lipsea de la aceste petreceri nici tineretul. Cei din mari depărtări veneau călări, cei mai de aproape călătoreau pe jos, în pâlcuri de 20-30, pe sate, clocotind munţii şi pădurile de chiuituri şi cântece(1).
Târgurile acestea de păstori, îmbinate şi cu petreceri, adevărate Olimpiade româneşti, cum le caracterizează un bun cunoscător al vieţii pastorale vechi, se numeau şi Nedee(2).
În această privinţă este interesant de amintit că în judeţul Neamţ sunt câteva localităţi care poartă denumiri ce s-ar părea că nu au astăzi nici un sens, cum sunt: Pârâul Târgului, în Galu(3), Târguşorul, un nume care se dădea mai înainte unei localităţi din Bicaz(4), apoi Târgurile în Pipirig şi Bâtca Nedeei pe Muntele Lung din Broşteni(5).
Faptul că aceste localităţi sunt tocmai în calea vechilor drumuri pe care circulau necontenit ciobanii încoace şi încolo, peste munţi, ţinând Valea Bistriţei, a Bistricioarei şi A Bicazului, ne dă dovadă că în aceste locuri trebuie să fi fost cândva târguri şi nedee, ca şi cele aşa de obişnuite în munţii Transilvaniei, până nu demult. De altfel, o tradiţie acestui obicei bătrân s-a mai păstrat aici până prin preajma marelui război. De Schimbarea la Faţă (6 August), sărbătoare de mult socotită ca patron al Ceahlăului, sătenii din toate satele de prin jurul acestui munte: Schiteni, Răpciuneni, Hangani, Buhălniceni, Isvorăni, sacani şi Bicăjeni, obişnuiau din moşi strămoşi să se urce sus pe munte şi să petreacă acolo toată ziua. Lipsea doar iarmarocul ca să fi avut imaginea exactă a datinii străvechi(6).
Târgul Piatra numit de vechile documente și Camena, ori Piatra lui Crăciun, pare să fi fost locuit din vremuri foarte îndepărtate; adăpostit între munți și în apropiere de o apă, care totdeauna a fost navigabilă.
Ascunzișul acesta, dosit între munți, în punctul unde Bistrița – părăsind Carpații – iese în câmp deschis, pare sa fi fost locuit din cele mai vechi timpuri, nefiind exclus ca așezările getice înseși, din ultima epocă a fierului, să fi fost aici, în strânsă legătură cu putința plutăritului pe această apă. Cea de pe Bâtca Doamnei stă la marginea de apus a Târgului, cea de pe dealul Bolovoaea e pe laturea de răsărit, amândouă pe malul Bistriței; iar cea de a treia, de pe dealul Cozla, străjuiește în coastă, spre miază-noapte. Toate trei, la o altitudine cam de 500 m. E lesne de constatat că aceste trei „cetățui” dominau cele trei intrări în Piatra: două, formate de valea Bistriței, și a treia de cea a Cuejdiului(7).
Fără îndoială că în vechime, când Bistrița nu era răsfirată ca astăzi, ci curgea prin lunci nesfârșite, într-o albie mai îngustă, transportul cu plute mai ușoare va fi fost cu mult mai lesnicios ca acum în urmă.
Poate că cele trei „cetățui” getice străjuiau aici și un punct de schimb de pe vechiul drum ce trecea munții prin Bicaz, spre inima Daciei(8), constituind în același timp și un foarte bun punct de sprijin și siguranță pentru căpeteniile triburilor ce locuiau în această regiune spre câmp, știindu-se că, la răsărit de Piatra, așezările de tip La Tène sunt numeroase.
Folosirea râului Bistrița ca drum comercial, pe întreaga lui vale, era foarte obișnuită și în preajma descălecatului, căci iată ce ne spune în această privință, un adânc cunoscător al trecutului nostru: „Drumurile către Moldova erau cunoscute descălecătorilor maramureșeni prin Sașii de la Rodna și de la Bistrița, care înainte de dânșii se coborâseră pe aceeași apă, Bistrița Aurie, navigabilă cu plute până la Piatra lui Crăciun, Piatra de astăzi”(9). Un deal și un pârău cu numele de Sasca, lângă Târg – spre Văleni – sunt semnificative.
Târgul Piatra, târg de lemnari(10), a fost totdeauna loc potrivit pentru schimbul de mărfuri de pe valea Bistriței, tocmai la limita dintre câmp și munte.
Nu e mult de când Dornenii și Câmpulungenii Bucovinei ca și gospodarii satelor din regiunea Broștenilor, urmând unei vechi tradiții, coborau pe plute nu numai mărfurile lor: vase de lemn, lână și brânză, dar chiar și vite, mai ales oi și cai.
După ce-și desfăceau mărfurile la Piatra, cumpărau cereale, de care se simte mare lipsă la munte, și încărcându-le pe cai, formau caravane întregi, urcând la deal pe potecile munților, legați caii, unul de altul.
Pe la 1929 se mai făceau iarmaroace mai mari în următoarele localităţi din judeţ: Piatra-Neamţ, iarmaroc anual la Duminica Mare. Târgul Neamţ, iarmaroc la 13 Mai. Roznov, la Sfinţii Împăraţi şi la 14 Septembrie, iarmaroc anual la Buhuşi.
Târg săptămânal se ţinea la Piatra joia, la Târgul Neamţ lunea, la Buhuşi miercurea şi la Roznov marţea.

DORIN NICOLA

1. C. Matasă, Călăuza judeţului Neamţ, Ed. Cartea Românească, 1929.
2. N. Dragomir, Din trecutul oierilor Mărgineni, Cluj.
3. C. D. Gheorghiu, Dicţionarul Geografic al jud. Neamţ, p. 304.
4. Ibidem, p. 43.
5. A. Popovici şi G. T. Kirileanu, Descrierea moşiei Regale Broşteni, p. 17.
6. Ar fi fost de mare interes să se cerceteze cu de-amănuntul dacă nume ca acela de Târg şi Nedee se mai întâmpină şi în alte localităţi din judeţul Neamţ. Foarte folositor lucru ar fi şi o culegere de nume a vechilor sate şi localităţi. Aceasta ar servi pentru un studiu al toponimiei judeţului.
7. C. Matasă, Câmpul lui Dragoş. Toponimie veche şi actuală din judeţul Neamţ,Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1943.
8. V. Pârvan, Getica, pag. 110.
9. I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, vol. II, pag. 138.
10. N. Iorga, Istoria Comerțului, vol. I, pag. 220.