Consiliul Județean Neamț sprijină activitatea artistică a tinerilor de la Centrul din Păstrăveni

0

Dacă obiceiul de sărbători al instituțiilor publice județene era să achiziționeze felicitări pentru protocolul de sărbători de la firme specializate, iată că în acest an Consiliul Județean Neamț a ales să cumpere felicitări de la tinerii din cadrul Centrului de Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Păstrăveni. Felicitările sunt personalizate și lucrate manual, iar sprjinirea activității acestor tineri din partea CJ Neamț este lăudabilă.

Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni este o instituţie înființată în anul 1966, primul specific fiind de Cămin spital pentru copii irecuperabili. Beneficiarii internaţi în cadrul C.R.R.P.H. Păstrăveni sunt persoane cu handicap neuropsihic I și II, handicap asociat și infecție HIV. În prezent, în cadrul Centrului, beneficiază de îngrijire şi asistenţă un număr de aproximativ 200 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Felicitările sunt realizate de tineri în cadrul procesului de terapie ocupaţională.

Iată că o instituție publică poate oferi un exemplu de integrare a acestor tineri în societate prin aprecierea activității lor, care, iată, în prag de sărbători poate aduce bucurii prin felicitări personalizate. Un nou semn de normalitate oferit de CJ Neamț și sperăm ca acesta să fie un exemplu și pentru alte autorități sau instituții de a implica în mod activ acești tineri cu handicap în societate.

Am fost deosebit de încântați când am găsit această felicitare la o persoană publică și am aflat că a fost primită de la Consiliul Județean Neamț. Sperăm ca pe viitor, cu ocazia diverselor sărbători, să vedem cât mai multe instituții din Neamț că își cheltuie banii în același mod.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate