Consiliul Județean Neamț, premiu național pentru bune practici în managementul calității

0

Consiliul Județean Neamț a fost premiat, zilele trecute, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Conferinței pentru promovarea managementului calității în administrația publică.

Felicitări colegilor mei pentru profesionalismul de care dau dovadă în desfășurarea activității, pentru bunele practici implementate în domeniul managementului calității, având în vedere că alături de Consiliul Județean Neamț au mai fost premiate doar alte zece instituții publice din administrația publică centrală și locală și echipele acestora. De la preluarea primului mandat de președinte al Consiliului Județean am anunțat că îmi doresc să facem administrație eficientă, adaptată cerințelor europene și nevoilor cetățenilor. Pentru mine, fiecare zi înseamnă căutarea de noi soluții prin care să venim în sprijinul nemțenilor și să creștem nivelul de trai în zona noastră!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Instrumente de sistematizare a legislației, de monitorizare și de evaluare în administrația publică“ (cod SIPOCA 59), cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate