Consiliul Judeţean doreşte reabilitarea Palatului Cnejilor

0

Consiliul Judeţean Neamţ pregăteşte un proiect de hotărare prin care, în parteneriat cu localitatea Ceahlău, doreşte reabilitarea Palatului Cnezilor, ansamblu arhitectural pe care localnicii îl mai numesc şi astăzi Palatul Cnejilor.


Ansamblul cuprinde o bisericuţă înconjurată de ruine. Ne dorim punerea în valoare acestui monument arhitectural declarat ca atare în 1955. Ca existenţă, Palatul Cnezilor are aproape 400 de ani şi a fost construit, iniţial, ca o bisericuţă pe locul unui schit de lemn. Este o zonă pe care ne dorim s-o facem cunoscută, să o punem în valoare. Vom încerca să alocăm o sumă de bani pentru acest monument amplasat într-o zonă deosebit de frumoasă. Desigur că se vor face speculaţii electorale de genul că finanţarea se va realiza cu o lună înainte de alegeri, dar ţin să precizez, încă de la început, că investiţia se va realiza pe teritoriul comunei Ceahlău, unde este primar PSD”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu, care a precizat: „Cel mai probabil, proiectul va intra în dezbatere în şedinţa de luna viitoare”.

Biroul de presă al CJ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate